[ View menu ]

crede, nu cerceta şi înjură creştineşte!

March 14, 2014

e clar că românul frumos şi limba română au un quelque chose pentru ortodoxie şi creştinism.

altfel, cum ar fi sunat, ce s-ar fi ales de înjurăturile noastre cu Buddha, Shiva & co, în locul domnului nostru Iisus Hristos, Cel atât de pomenit în intersecții?!

cum spui delicat că ăla e un bou

March 13, 2014

nu are deloc suflet rău, să ştii.

de ce își fac românii cruce în autobuz?

February 13, 2014

a descoperit asta un australian, exilat o vreme în bucurești.

mergea dinspre moșilor spre universitate și brusc toți creștinii din autobuz au început să bage cruci din alea cu amplitudine mică, cele care se folosesc în trafic, atât de către civili, cât și de taximetriști.

statistic vorbind, trei cruci mici, rapide, fac cât una normală, făcută temeinic, adică respectând linia frunte – punctul de sub buric. sau așa cred eu.

deci, e mult mai avantajos și mai sigur să folosești acest sistem, când te deplasezi prin oraș, că e plin de nebuni care își fac cruce în timp ce conduc și nu sunt atenți la trafic.

revenind la australian, a văzut un sincron de cruci rapide executate în fața lănțișorului de aur de la gât, care e la fel de important ca o coadă de veveriță agățată de cheile de la mașină sau de retrovizoare. îți aduce aminte că animalele sunt mai bune decât oamenii și că ne-am îndepărtat mult prea tare de natură. uităm să fim oameni, uităm că am fost copii și că tăiam râme cu lama, să vedem cum se regenerează.

autobuzul tocmai trecuse de biserica armenească, așa că omul a zărit doar clădirea aia de business care a ars acum niște ani.

și s-a gândit că românii își fac cruce atunci când simt că urmează o intersecție periculoasă.

 

p.s.: mulțumesc, andreea, pentru story.

hamlet, by bixtonim

February 12, 2014

Având nasul înfundat, mă întreb cum ar suna un Hamlet, un Lear, un Romeo şi Julieta, un Titanic, un Pe aripile vântului, un Star Wars, dacă toți actorii ar fi răciți şi şi-ar trage nasul între to be şi or not to be.

That is the question.

#MotanulDănilăforever.

PS mi-a zis odata o farmacistă că bixtonim provoacă dependență. Şi am intrebat: adică aş putea ajunge să ucid pt bixtonim? Mi-a zis foarte serioasă că nu. Deci, e bine.

#miammiamchallenge day 8 – double chocolate mousse cake

February 10, 2014

nu prea mă dau în vânt după dulciuri, dar ciocolata scuză mijloacele.

IMG_20140207_221618

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

am făcut acest cake cu un topping de ciocolată parfumată cu lavandă.

supraviețuitorii susțin că nici sosul de zmeură din imagine nu era rău.

 

revin cu o rețetă. #unițisalivăm

 

bon appétit, pui de daci!

ce o fi la asta / ăsta acasă #2

am primit pe mail o fotografie care ne dovedeşte că Ei sunt printre noi, chiar dacă, aparent, locuim pe aceeaşi planetă şi suntem asemănători.

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

nu suntem. iar outfitul sauvage al domnului din imagine îl califică magna cum laudae la categoria #fugitDinMordor.

aşadar, cum credeți că are aranjat prin casă şi ce pasiuni are?

#miammiamchallenge day 8 – salată cu alge, ca la mama acasă

February 8, 2014

salata şi-o mai face şi omul, cu mâna lui.

salata cu wakame si hummus

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

îmi aduc aminte ca acum de poveştile cu străbunica mea, care a lucrat la un radio creştin din SUA, şi care m-a făcut, prin exemplul ei, să urmez calea undelor. îi plăcea mult viaţa sănătoasă, încă din anii Prohibiţiei şi, de aceea, cultiva alge marine pentru consumul propriu.

strabunica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

pasiunea pentru alge şi mare a mers mai departe în familia mea. bunicii din partea mamei, ea ardeleancă, el refugiat basarabean, creşteau sepii şi erau obligaţi să aibă şi alge, să le hrănească. nu pot uita cum mă lua bunicul din căpiţa de wakame, şi mă ducea la culcare, adormit după o zi de joacă şi hârjoneală cu sepiile, al căror singur defect era că mai furau, uneori, câţiva porumbei. în rest, nu aveai treabă cu ele.

am plâns toţi din familie, când a trebuit bunicul să taie bătrânul Goji din grădină, că nu reuşea să scape de omizile de Himalaya, care îl năpădiseră.

dar să lăsăm amintirile şi să vă spun cum e cu salata asta tradiţională de alge, pe care bunica, şi apoi mama, o făceau după anul nou chinezesc, atunci când începeau să umble la funiile de avocado din pod.

 

salată cu wakame, avocado, roşii, hummus şi germeni de fasolică mung

algele se lasă în puţină apă, să se înmoaie, avocado se taie ca pe cartofii wedges, roşiile cum vreţi.

într-un bol puneţi aşa:

avocado, roşii, ulei de măsline, un căţel mic de usturoi zdrobit, ulei de măsline, suc de lămâie, sos de soia – în loc de sare, piper, piper de cayenne, un praf de turmeric

se amestecă totul bine şi se lasă 10 min deoparte.

algele se scurg de apă, se asezonează cu puţin ulei de susan şi suc de lămâie,poate şi nişte ghimbir ras fin, şi se aşează pe fundul fiecărui bol

peste ele, adăugaţi un strat de hummus, apoi salata şi sosul ei.

pe lângă germenii de fasole mung, am folosit nişte ulei de ardei iute, respectiv kestia roşie din fotografie.

lăsând gluma la o parte, nu mai consum carne roşie de vreun an jumate şi mi se întâmplă des să nu simt nevoia să mai mănânc nimic toată ziua, după o salată de alge dimineaţa.

(alge găsiţi prin magazinele naturiste şi în supermarketurile mai fine – sau la Dragonul Roşu, în Bucureşti)

 

nu uitaţi că ucidem pentru viaţă sănătoasă şi:

bon appétit, pui de daci!

ce o fi la asta/ăsta acasă?! #1

February 7, 2014

e vineri, deci mai vorbim şi de lucruri frumoase, #tuiguramasii.

IMG_20140207_094649

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

am primit această fotografie şi mi-am adus aminte de expresia nemuritoare din titlu, pe care o folosesti invariabil când te întâlneşti cu oameni îmbrăcați pe stilul #fugitdinMordor.

vă propun să ne imaginăm impreuna cum e la duamna asta acasă, pentru început.

eu zic că are un pechinez şi perdele mov.

credeți că e posibil să aibă o colecție de jucării sexuale? tot mov?!

 

#miammiamchallenge day 7 – porno food cu zucchini

February 6, 2014

IMG_20140206_215956

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

unde se duce dragostea, după ce trece prin stomac?

să schimbăm subiectul: rulouri de dovlecei sau zucchini, umplute cu avocado, măr, ceapă verde şi prāna

dimineatza e un sfetnic bun, deci merge o gustare crudutză.

feliați dovlecelul, subțire, pe lungime, tăiati avocado şi marul cubulețe de 2 cm, ceapa se toacă fin.

merge nişte pastâ de ardei sau coaceți doi capia şi ii zdrobiți psihologic, ca la mujdei.

pasta asta se amestecă împreună cu ulei de masline, piper, sos de soia sau sare, suc de lamaie, se toarna peste avocado, măr şi ceapă verde. se lasă 10 min şi se mai potriveşte gustul.

feliile de dovlecel se aseaza pe lungime, cate 6, usor suprapuse, astfel incat sa formeze un dreptunghi.

se aseaza compozitia pe ele, ca la clatite. se desprind capetele feliilor de blatul de lucru si se ruleaza ca la sushi, strangand usor. se lasa un pic si se taie in doua.

se mai stropesc cu sos, se mai pot arunca niste nuci sau seminte prajite in cuptor, peste ele.

ale mele arata mai pornish, poate pentru ca am pus si niste ridichi la interior. şi dragoste pentru bolbotine.

 

bon appétit, pui de daci!

covrigii cubaneji şi Sindromul Drăgăşani

ne mai întrebăm uneori ce sens are viața asta fără rost.

simigeria ibrahim

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

nimic nu mai e cum a fost. nici măcar parizerul, care a ajuns să fie numit țărănesc şi chiar boieresc. duamnesfinte, ce de parizer mai haleau răzeşii lui ştefan şi frații jderi.

da, da, da, istoria are incă multe taine, nîna, nîna!

de când au apărut covrigii umpluţi cu crenvurşt, parcă altfel te bucuri de un somon de acvacultură. şi nu poţi să nu răsufli uşurat la apariţia covrigilor cubaneji, făcuţi după reţeta, chipul şi asemănarea lui Ibrahim Ferrer şi a comunismului.

ar trebui să fie cei mai sănătoşi, pentru că ar trebui să fie făcuţi, ca majoritatea lucrurilor din comunism, din mai nimic. deci, doar cu suflet. de aia nici nu par să aibă greutate, de asta îşi cumpără fetele grase, aflate în căutarea iubirii adevărate, vreo 10 bucăţi, pentru că aceşti covrigi contemporani conţin doar aer de munte şi cele mai calde urări de sănătate. faptul că există nu înseamnă că ar putea să aibă calorii în ei sau prostii din astea.

nu am uitat de simigeria din Brăila, unde mergeam cu bunicul meu la covrigi care ieşeau atunci din cuptorul mare de după tejghea, denşi, grei, perfecţi alături de un kefir în sticlă de ciob, care era sigilată, sanki, doar cu un capac de staniol. cred că dacă pronunţai pasteurizare atunci, intrai la hărţuire sexuală. miezul covrigului se desprindea fâşii, ca un cozonac bun. iar unul cântărea cam cât 10 covrigi aşa cum sunt făcuţi azi.

aparent în acelaşi context, îmi aduc aminte că pe cel puţin două viniluri Queen (A night at the opera si Jazz, sigur) era scris destul de mic, după toate creditele şi mulţumirile: No synthesisers! o luptă încheiată tragic pe Innuendo.

it has run the chicken with the thread. a fugit puiul cu aţa, adică.

dar l-au prins ăştia de la kfc şi au făcut multe pulpe şi aripioare din el.

am rămas cu acest sentiment că toate dereglările sunt perfect coerente, revolta şi nostalgia sunt nişte glume proaste.

sper doar că peste câteva zeci de ani sociologii şi antropologii au să îmi dea dreptate şi au să numească tot ce vedem azi:  Sindromul Drăgăşani.

adică declicul, tipping point-ul care a făcut ca în magazinele de încălţăminte – de pantofi, cum le spunea pe vremuri – să ajungă să se găsească aproape doar tenişi.

şi lumea să găsească asta normal.

 

 

(pe generic se aude corul madrigal cântând îngereşte:

o, ce buena vista minunaaaaată, din havana se araaaaată…)

 

 

 

 

#miammiamchallenge day 6 – tortilla ca la brăilla

February 5, 2014

 

IMG_20140201_160716

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

fiind rudă atât cu El Greco, cât și cu Zorba Greco, mergeam des vara la cules de chorizo și jamón în Insula Mare a Brăilei. e de neuitat, la fel ca și unduirea de animal marin metalic a Dunării. scuzați derapajul poetic, dau legătura în studio.

a nimerit orbul Brailla, e un joc de cuvinte spaniol, apărut după ce Cristofor Columbus a descoperit Măcinul, de mult voiam să subliniez asta. Aici şi-a făcut mâna, de la lipoveni a furat meserie pentru America.

așa că e firește, ca să zic așa, să mai trântesc uneori, pentru călătorii osteniți, câte o tortilea, cum mi-a amintit un comentator de pe facebook că se mai spune pe la noi, prin Bărăgan.

 

IMG_20140201_160013

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cum se face:

6 uauă, as they say la Mălâncrav

100 g de chorizo de casă

100 ml de smântână lichidă

doi praji mai tinerei (un praz, doi praji, nu fiți mofluji)

un cartof măricel

o ceapă mai zdravănă

niște ceapă verde, tocată fin

 

puneți apă cu sare la fiert, prajii și cartoful si ceapa trebuie tăiate în felii subțiri.

când fierbe, cufundați feliile de cartof și ceapa rondele și le lăsați să se înmoaie binișor, apoi le scurgeți.

într-o tigaie cu coadă metalică, începeți să nădușiți prazul și feliile de chorizo.

integrați ceapa și cartoful, după ce prazul a leșinat.

 

IMG_20140201_161242

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

uauăle se bat cu mult aer, cu smântâna, cu niște sare, piper, cimbru și ce mirodenii vă mai plac.

încingeti cuptorul la 150 de grade.

după ce asezonați compoziția din tigaie și sunteți convinși ca și cartofii și ceapa au trecut de partea luminoasă a Forței, micșorați focul și turnați ouăle. amestecați delicat cu o paletă, astfel încat tot lichidul să se coaguleze, cât de cât.

 

IMG_20140201_162415

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

presărați ceapa verde uniform și lasați tigaia în cuptorul fierbinte, privind uneori cum se înalță, falnic și încetișor, tortillla.

la jumătatea coacerii, o întoarceți pe cealaltă parte, cu ajutorul unei farfurii, și mai aveți un pic de răbdare, să se rumenească.

 

IMG_20140201_165505

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

o întoarceți din nou, o așezați pe un platou, ceva, și o presărați, cât e fierbinte, cu niște parmezan.

ar trebui să fie pufoasă și crescută, ca o plăcințică.

 

IMG_20140201_214034

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

și nu uitați: nu-i Odessa ca Brăila, nici omleta ca tortilla. Citiți Felix și Otilla.

 

bon appétit, pui de daci!

#miammiamchallenge day 5 – oeufs en cocotte sur fondue de poireaux

January 31, 2014

Cel mai posh mic dejun aşa începe. Ouă poşate în praz topit în smântână.

IMG_20140131_192624

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20140131_191432Vă trebuie nişte forme mici de cuptor, unse cu unt.

In tigaia cu putin unt topiti prazul 5 min, adaugați niste smantana dulce si il mai lasati sa scada cam tot atat. Sare, piper.

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20140131_192302Puneti in forme putina smantana dulce, compozitia de praz, un ou si completati cu smantana.

Cuptorul se preincalzeste la 200 de grade celsius.

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20140131_195644

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asezati formele intr-un vas de cuptor umplut cu apa.

10 minute ar fi suficiente pentru un galbenuş moale. Dar mai e şi dupa sufletul omului. Sigur ca nu e cel mai dietetic inceput de zi, dar parca asta conteaza. Jos omleta!

Stim cu totii ca in limba e placerea.

 

Bon appétit, pui de daci!

Sa imi spuneti cum a fost.

« Previous