Alege Atletul albanez

in Blog, 22.11.2009

O bună parte din ce trăim seamănă cu o cofetărie din Slatina. Atletul Albanez îi spune şi e ţinută, evident, de o familie de albanezi, ultimii 11 din oraş. Fac bragă, îngheţată şi dulciuri de vreo 300 de ani. Cam cât îţi ia să obţii un gazon englezesc decent.

Cofetăria e pierdută printre nişte blocuri, sedii de întreprinderi capitaliste şi alte clădiri stupide, într-un cartier în care casele vechi ale unui oraş pocit rău de comunism nu o duc foarte bine. Intrarea face legătura abrupt cu o altă lume, care a intrat într-o existenţă paralelă acum vreo 80 de ani.

Oamenii din spatele tejghelei se minunează că am venit de la Bucureşti în oraşul în care s-a născut acum 100 de ani Eugen Ionescu doar ca să beau bragă. E bine, e absurd.

Şi eu mă minunez că descopăr un gust pe care-l credeam pierdut pentru totdeauna, adică de când

s-a închis prăvălia pe care o ţinea în Buşteni doamna Elena Bairamovici. Pe lângă o bragă şi o halviţă făcute cu ştiinţă de alchimist, am în faţă nişte negustori curajoşi care depind de bucuria celor pentru care lucrează, adică cei care ştiu să guste dulceaţa vieţii.

Răsplata pentru un lucru bine făcut este că l-ai făcut, Emerson a zis-o. Şi tot el m-a convins că fiecare existenţă conţine un soi de compensare pentru tot ce nu poate fi sau oferi. Faptul că noi nu o dibuim la timp nu-i anulează concreteţea.

De exemplu, eu pot să mă bucur că fac o plăcintă cu mere, cu amendamentul că, totuşi, cei care o mănâncă s-ar putea bucura mai tare ca mine. E posibil ca vreun maharajah să nu apuce să coacă vreo plăcintă în viaţa lui, dar restul vieţii sale funcţionează ca o compensare pentru ceea ce nu ajunge să facă. În acest mod, totul stă în perfect echilibru pe vârful unui ac. Ar fi drăguţ din partea noastră să nu zgâriem suportul pe care stă acul..

Ieşind din cofetărie m-am simţit iniţiat într-un soi de organizaţie secretă, care nu are alt scop decât bucuria de a trăi. Asta a ajuns un fel de preocupare ocultă sau mult prea incultă.

Şi privind la atmosfera asta de neuitat din ultima lună, mă gândeam ce ironic e că deşi suntem balcanici şi acţionăm în fiecare secundă ca ultimii balcanici se întâmplă atât de rar să extragem satisfacţie din treaba asta. Judecăm ca nişte cetăţeni europeni veniţi de la recuperare nervoasă de la bunicul lui Heidi şi ne uităm la orice formă de viaţă care nu e împachetată în vidul cu care suntem obişnuiţi ca la un pericol epidemic de grad 1.

Am auzit povestea unei întâlniri dintre un mare colecţionar de artă, filantrop şi om de afaceri armean, care avea invitat la masă un businessman american. Care a întrebat ce este exact musacaua, dupa discuţia serioasă. Amândoi erau suficient de bătrâni şi bolnavi încât să nu aibă liber la mai mult decât un iaurt degresat.

După descrierea epopeică a variantei armeneşti de musaca, filantropul a spus că personalul pregătise în acea zi o tavă şi a chemat băiatul să prezinte mâncarea. Scena se sfârşeşte cu cei doi mari oameni, care stergeau cu atenţie cu pâine fiecare centrimetru din tava golită deja. E adevărat că s-au prăpădit la scurt timp, dar povestea poate rămâne optimistă, din moment ce implică o alegere fermă.

Şi probabil că toată această lungă ezitare în care suntem îndemnaţi să trăim face scuzabilă dispariţia bucuriei, care aşteaptă pregătită în cel mai bun pahar de bragă, din cel mai neaşteptat loc din lume.

Cum spunea un înţelept modern, fiecare om ar trebui să creadă în ceva.

Eu cred că am să-mi mai torn un pahar cu bragă.

Lasă un comentariu

  1. Ana
    22 November 2009 la 22.11.2009 09:24

    Foarte frumos! Viata e frumoasa si tara asta cu ai ei, e trainica totusi!

    Cand osa trec spre Craiova sa votez de Mos Nicolae incerc o halvita.
    Unde mai precis e varful de ac armean din Slatina? 🙂

  2. razvan
    22 November 2009 la 22.11.2009 10:49

    in slatina, in cartierul vechi, nu stiu numele strazii.
    intrebi de albanezul Meniş.

  3. Alexei Ciprian
    22 November 2009 la 22.11.2009 12:59

    Mi-ai amintit de cei mai buni covrigi din lume. Stii tu care, aia de la covrigaria de pe Republicii colt cu Karl Marx. De Craciun o sa ajung acasa si ma infig direct in ea. Sper sa fi ramas la fel de buni ca acum 10 ani. Si cred ca de data asta o sa numar gumele de mestecat de pe asfaltul din fata.

  4. Dana
    22 November 2009 la 22.11.2009 17:08

    Mare noroc ai ! Eu inca traiesc cu nostalgia micutului magazin din Busteni si am vie in amintire gustul de alvita, turta dulce, mmmmm delicoasa inghetata de vanilie si braga rece, rece mmmmmmm……bunicii mei locuiau pe Zamora si asta era una dintre placerile (alaturi de vinul de soc facut de bunica si tinut in podul cu fan, spuma de zmeura facuta de mama, fragi si alune culese din padure si pepenii mancati cu pofta sub soarele de august) pe care le asteptam cu nerabdare in fiecare vacanta. Am mai baut braga si-n Ploiesti, si-n Constanta, pe vremuri, dar nu ca aceea din Busteni….Da, mare lucru sa te bucuri de ce-ti ofera viata si sa stii sa ramai copil !

  5. smara
    22 November 2009 la 22.11.2009 17:31

    alege lucrurile mici care nu sunt minore. orice caratist mai de doamne-ajută de prin filme știe că e mai eficient să dai cu degețelul într-un nerv bine plasat decât să transpiri făcând fente prin aer și snopindu-l pe dobitoc. din păcate puțini știu să se îmbete cu un deget de bragă decât cu 2 litri de coniac Unirea.

  6. razvan
    22 November 2009 la 22.11.2009 19:18

    Eu n-am mai intrat acolo din 89. Imi aduc aminte de sana si iaurt in recipiente de sticla si de flacarile din cuptorul ala imens. Memory is a delicious thing

  7. cristina
    22 November 2009 la 22.11.2009 19:38

    iata o madlena complet neasteptata. ma bucur ca ai fost la slatina doar pentru braga. intr-un oras fost frumos dar pe care eu nu l-am prins decat pocit (copilarind acolo in anii 80 si adolescentind tot acolo in anii 90), sa stii ca braga e cumva singura chestie frumoasa ramasa in “orasul de jos” (orasul vechi) de pe vremea in care si parintii mei erau mici/tineri. cumva, toti cei plecati din orasul asta se dezic de uratenia, pocitania si sindromul de “locul-unde-nu-se-intampla-nimic”, dar nimeni nu se dezice de braga.
    sa ne traiasca, zic.

    multumesc ca mi-ai adus aminte de ea.

  8. cristina
    22 November 2009 la 22.11.2009 23:01

    dinu lipatti e strada. poti sa intrebi de “turci” sau de fostul cinema lumina, in “orasul de jos”.
    vis-a-vis de turci e blocul in care am crescut.
    incearca si inghetata de lamaie.

  9. iiordachescu
    23 November 2009 la 23.11.2009 09:52

    Ne-a napadit hedonismul. Pai unde altundeva sa mai gasim si noi satisfactii daca nu in bucatele cele alese, ca-i mai simplu, vorb-aia, sa infuleci o placinta decat sa citesti o carte. Maine-poimaine ne spui si ce bun a fost 2012…Hai ca poti!

  10. ZaffCat
    23 November 2009 la 23.11.2009 10:57

    ca veni vorba si iar mi se destepta memoria gustului, desi nu este acum vremea, alvita se mai gaseste pe undeva? Ultima data am gasit prin ’80 la o alimentara din Bucurestii Noi…

  11. adnana
    23 November 2009 la 23.11.2009 11:16

    Amintirea pravaliei lui madam Bairamovici o pastram ca pe un secret personal – nu credeam ca isi mai aminteste si altcineva de ea. Oprirea ‘la halvita’ era obligatorie la fiecare calatorie pe Valea Prahovei. Aidoma excursiei pentru placinta si iaurt de oaie in Piata Ovidiu, aprovizionarii cu prajituri de un roz imposibil la cofetaria de langa gara din Adjud si ciorbei de burta de la paralela 45.

  12. razvan
    23 November 2009 la 23.11.2009 12:35

    Am incercat si inghetata si citronada. Foarte bune. Aferim!

  13. razvan
    23 November 2009 la 23.11.2009 12:36

    Ei, pe-astea cu adjudu si cu ciorba de la paralela 45 nu le stiam. ce inseamna putin networking pe papile…

  14. Lucia
    23 November 2009 la 23.11.2009 15:06

    Eeei, frumos. Si eu m-as duce pana in Slatina special pentru o braga. De altfel, fac din astea ce ceva vreme. Acum cativa ani am facut special un drum pana la Pucioasa dupa un renumit snitel la o carciuma centrala din Pucioasa. Deci, daca avem drum prin Slatina…unde gasim albanezul 🙂 ?

  15. nico
    23 November 2009 la 23.11.2009 15:55

    cum ai aflat de “turci” (cum li se zice prin zona) ? 🙂 buna alegere. eu ma abat pe-acolo de cate ori am ocazia sa ajung acasa.

  16. lore
    23 November 2009 la 23.11.2009 21:57

    ce e aia braga? eu am crescut in transilvania…

  17. Eu
    24 November 2009 la 24.11.2009 08:33

    Braga, citro, inghetata si halvita sunt deliciile copilariei mele. M-am nascut si am crescut in Slatina, asa ca vizitele la “turci” cu parintii erau parte din viata mea. De la ei nu mi-e frica niciodata sa mananc inghetata, atunci cand vin pe-acasa, fiindca stiu ca e facuta curat.
    Familia e mare, erau vreo trei frati: Daud, Djavid si Enver, iar numele de familie e Memish. Sunt musulmani si suporteri fanatici ai Universitatii Craiova. Dintre cei trei mentionati mai sus, am impresia ca doar unul a mai ramas, parca Daud. Enver e mut si cel mai in varsta dintre cei trei frati. Ii stiu pentru ca tatal meu era prieten cu ei, iar Slatina e oras mic, acolo stie oricine orice despre oricine, asa ca informatia zboara usor. Altfel, ma bucur ca ai trecut prin Slatina si da, “turcii” sunt pe strada Dinu Lipatti colt cu str. Gradinitei, vis-a-vis de blocul Cozia.

    All the best!

  18. Pildit
    24 November 2009 la 24.11.2009 17:40

    Incredibil! citi slatinari sunt pe blogul asta..
    apropos de braga, am auzit ca s-ar aduce si in Bucuresti, e un magazin de produse traditionale – Casa traditiei romanesti – vizavi de mall Vitan

  19. hunter
    25 November 2009 la 25.11.2009 00:07

    Eu nu va recomand magazinul recomandat de Pildit: il stiu pe patron si e genul tzeparash…mai bine nu…

  20. zvoner
    25 November 2009 la 25.11.2009 17:35

    M-ai spart cu Bairamovici. Nu exista seara petrecuta la Busteni inainte de ’89 in care sa nu trecem pe acolo, intr-o plimbare de-a dreptul ritualica.
    O singura data am mai oprit in Busteni dupa ’89, si din pacate lumea aceea disparuse, in locul ei fiind nu stiu ce fast food de trei lei.

    Ah… amintiri… Halvita aia la paharele mici, uai de capu’ meu!

  21. fizikant
    26 November 2009 la 26.11.2009 15:57

    Pe vremea cand locuiam in Slatina pravalia se numea “La atletul albanez Daud Memish”. Faceau si fac o inghetata extraordinara, imi aduc aminte cum ieseam din pravalie cu un “turn” de globuri de inghetata. Pe atunci foloseau si o masina veche pt. inghetata, veche de peste 100 de ani.

  22. george
    26 November 2009 la 26.11.2009 16:53

    Caut cazare ieftina in Slatina, pt o noapte, doua

  23. bluesys
    28 November 2009 la 28.11.2009 09:21

    braga = bautura ciudata pe care o gaseam inainte de 89 in braila; iar cuptoarele de covrigi cu flacari erau mai multe si cred, de pe vremea lui Caragiale (cand asteptau sa “scoatza” covrigi calzi).

    observ aici cativa “nostalgici” braileni care in curand vor trece la filozofia marxista 😀

  24. lucian burjuiul
    3 December 2009 la 03.12.2009 00:43

    Am fost la Mangalia duminica trecuta in speranta ca ne vom face pofta de braga. Din pacate nici la Mangalia nu se mai face … Au mai ramas Slatina si Galati (sau Braila). Cu proxima ocazie.

  25. keb
    17 January 2010 la 17.01.2010 20:59

    In Lituania braga se vinde in mai toate magazinele si restaurantele ca alternativa la cola/fanta & co. (Desigur mi se spunea mere – nu e asa de buna ca cea de casa!)

    Cel mai amuzant a fost la aeroport, unde braga nu se vindea la duty free, ci doar in automatele de bauturi, asa ca a urmat o intreaga aventura in care eu incercam sa conving vanzatoarele de duty free sa-mi sigileze sticlutele de braga pt ca aveam o escala si nu vroiam sa le pierd 🙂

  26. Octavian
    17 February 2010 la 17.02.2010 01:34

    Eu am baut braga acum cativa ani intr-un supermarket din Constanta.

    Am avut deasemenea privilegiul sa mananc covrigi calzi cu iaurt la borcan, prin ’98 in singura mea vizita in Braila.

  27. Valoarea mea (nu o are nimenea) | Dulce Mahala
    (author) 13 June 2010 la 13.06.2010 21:27

    […] acestea din urmă sunt mult mai valoroase decât suratele lor de grădină zoologică. Tot aşa cum braga pe cale de dispariţie de la Atletul Albanez (mulţumesc, Dragoş) ar putea fi molecular identică cu boza ce curge încă […]

  28. […] din România, “La atletul albanez”, au mai scris Gândul, Hotnews, Adevărul sau Răzvan Exarhu. Ei bine, eu am să vă povestesc despre turci – căci noi, slătinenii, aşa i-am cunoscut […]

  29. rebelu' de serviciu
    9 August 2011 la 09.08.2011 21:30

    pe dinu lipatti nr 25 in centrul vechi. cea mai buna braga pe care am baut-o vreodata si halvita e fenomenala!

  30. razvan
    9 August 2011 la 09.08.2011 23:12

    Merg sa gust si iti spun ce am simtit. Thx de pont 😉

← Inchide