ca să ce?!

Poate doar ca să facem crize de nervi şi să ne gândim bovaric la revoluţie. Să ne tot uităm, fără a înţelege aluzia, cum se sparg vitrinele şi cum iau foc maşinele prin alte locuri şi să nu ne prindem nicicum după atâta timp că sistemele ştiu să se redreseze şi să se restaureze într-o formă mai eficientă, pentru a administra mai profund şi subtil tirania.

Ca să stăm cu gura căscată la emisiuni despre carne otrăvită şi căutarea guvernului perfect, care o să ne facă pe toţi mai buni şi mai fericiţi, aşa cum ne fac luminiţele de pe bulevardele principale la vederea cărora merită să claxonăm de bucurie, sălbatic, imbecil, dar sincer. Ca să stăm la coadă ca în vremurile bune, ocupând tot spaţiul disponibil, respectând în continuare regula de aur a speciei cu căciulă în loc de creier: mănâncă usturoi, nu te spăla, îmbrânceşte, dezbină, urlă şi stăpâneşte ghişeul.

Ca să ne mirăm de toate întâmplările absurde din viaţa noastră şi să le povestim etern mai departe, la schimb cu întâmplările altora. Ca să ne întrebăm unde sunt oamenii suportabili care au nevoie de lucru, atunci când întâlnim idioţii care ar trebui expuşi la Antipa.

Să nu uităm că trebuie să protejăm şi mediul, să ne bucurăm că au să scoată filamentul din becuri, să facem gesturi caritabile de sărbători şi să punem multe lumini pe case, pentru că aşa e creştineşte şi iarna nu se ia în calcul încălzirea globală. Ca să fim dezamăgiţi de fiecare dată când îl lăsăm pe liberul arbitru să hotărască în numele nostru. Unica soluţie, nicio revoluţie. E mai sigur să uităm sau să nu încercăm să aflăm că totul se repetă, şi crizele, şi greşalele noastre şi ale greşiţilor noştri, şi ambuteiajele şi speranţele neîntemeiate şi bucuriile fără cotă de piaţă. Sănătos este să crezi că schimbarea stă în dispariţia unor gropi şi apariţia unor magazine, în confortul de a plăti cu cardul, în răcoarea înjurăturilor, în insistenţa de a nu învăţa niciodată să spunem nu, atunci când nu e nimic mai simplu de făcut.

Ca să ne lăsăm de fumat e suficient să nu mai fumăm, ca să slăbim, să nu mai mâncăm, dacă ne e sete, bem nişte apă, că e hidratantă. Ca să nu ne punem problema dacă mai dorim să revedem, ca să mâncăm dacă plătim şi să fim atenţi să nu ne fure la cadastru la centimetri, pentru că centimetru cu centimetru se face metrul.

Ca să nu ne vină să credem că sunt spitalele de psihiatrie pline de oameni bolnavi care cred că lumea e urâtă şi murdară şi că ceea ce contează pe lume e sa fie căldură, dreptate, morală, să se mărească pensiile la milionari şi să admirăm natura la televizor. Ca să credem că totul se trage de la faptul că s-a ticăloşit lumea şi s-au înmulţit inundaţiile, că e numai răutate pe lume şi de-asta nu ne simţim noi bine şi nu ajungem să fim şi noi fericiţi ca oamenii din reclame, care sigur sunt străini.

Ca să nu vorbim prea mult despre cât de aproape este diavolul de urâţenia pe care o cultivăm ştiinţific în jurul nostru, pe care o transmitem plini de înţelepciune generaţiilor următoare, de starea asta de sfârşit al lumii care se amână din lipsă de fonduri sau din cauză de bilete nevândute. Ca să nu ne îngrijorăm că părţile de frumuseţe pe care le apucăm sunt din ce în ce mai mici, atât de mici că nici nu ne mai obosim să le căutăm.

Ca să rămânem în aceeaşi găleată, plină de case portocalii, geci cenuşii, din care nu se mai distinge nimic, în care totul e înghiţit de mutrele astea care pot să zâmbească oricât se filmează. Pentru a ne bucura că se ieftineşte benzina cu doi bani şi pentru a vedea cum libertatea reînvie în luptele duse de galeriile de fotbal şi de şoferii revoltaţi.

Ca să ne facem cadouri ieftine care să dea scump, să ne pupăm toţi între noi, dar să nu le iertăm pe vânzătoarele din supermarketuri pentru neajunsul de a se fi născut, să petrecem nopţi albe de neuitat la cumpărături şi să le dăm dracului de bani, că o dată în viaţă e 2008. Ca să nu ajungem să ni se pară inuman să nu trăim niciun pic în starea de graţie.

Şi ca să fim siguri că următoarea staţie este întotdeauna ori pe partea stângă, ori pe partea dreaptă.

publicat în evz, în sâmbata de 13 decembrie 2008

19 comments

  1. Darael   •     Author

    Minunata descriere a zilelor noastre.
    Dar am sa corectez ceva, da, simt nevoia sa fac aceasta corectie: blocurile din jur sunt cenusii, iar gecile pe strada sunt portocalii, purtate obligatoriu cu cravata rosie…..

    Off topic: eu nu acuz niciodata vanzatoarele pentru nimic, le Zambesc si, stii ceva ? Nimeni nu a razistat pana acum Zambetului meu 😀

  2. luminitza   •     Author

    si uite de-aia iubesc eu trizomicii!ca zambesc tamp dar atat de sincer in jur:-)

  3. Alin   •     Author

    Ce treaba are usturoiul cu starea starea de gratie? Esti nedrept.

  4. ovidiu   •     Author

    aia cu admiratul naturii la TV m-a frant…cateodata ma intreb daca scri singur articolele sau va adunati mai multi. sincer, mi se pare prea mult pentru un om.

  5. adrian   •     Author

    Multumesc

  6. Pildit   •     Author

    Mi-ar fi placut ca articolul sa se termine cu o raza de lumina, oricit de subtire. Ceva de genul ‘si totusi exista speranta…’
    Pentru ca intr-adevar situatia nu e prea roz. Tocmai acum e mai multa nevoie de frumos, de speranta, de oameni care sa fie ‘luminatori’ in acest intuneric.

  7. razvan   •  

    exista speranta, metrourile merg.

  8. inniciuncaz   •     Author

    De ce dracu faceti apel la lumina? Nici wolframul din filamentele majoritatii becurilor si nici bateriile fara cadmiu nu prea fac mare branza. Carevasazica, societatatii ii lipsesc lustrele si intrerupatoarele aferente. Dar noi avem degete cu care sa le apasam? Si daca da, oare nu ele ne mananca-n cur, acolo unde intradevar e intuneric?

    Mai si basiti-va oameni buni. Nu mai panditi soarele ca oricum rasare. Vorba lui Razvan, metrourile merg, ergo speranta exista. Coming soon in Drumul Taberei…

  9. cinema victoria   •     Author

    Io zic ca atata timp cat avem doua picioare, genunchi, rotule etc. si un creier care sa dea comenzi acestor picioare genunchi rotule etc, putem fugi ca de dracu’ de toate lucrurile astea si de altele … Adica bunul Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie ca sa ne ajutam si depinde exclusiv de noi s-o facem sau, dimpotriva, sa ne auto-martirizam.

  10. pierpatrat   •     Author

    Cred că problema vine din dorinţa de a fi mai deştepţi care ne impune rezolvări de tip multi-tasking aruncându-ne în peisaje atât de complexe încât pot fi procesate doar sumar. Devenim superficiali într-un sistem de referinţă democratic, care nu ne obligă la această alegere, pe care o facem din dorinţa de a fi mai buni şi mai adaptaţi. La ce anume? La ce spune Răzvan. La mici rahaturi care de fapt nu ne interesează, care de fapt nu contează nici pentru noi nici pentru cei la care ţinem sau care ţin la noi. De ce facem asta?
    Din dorinţa de a fi mai deştepţi şi mai adaptaţi la tot în loc de puţin, din cauză că suntem hapsâni, lipsiţi de discernământ din comoditate şi invidioşi prin comparaţie.

  11. dildobrica   •     Author

    si nu in ultimul rind, ca sa comunicam cu aproapele nostru in mod sincer, dezinteresat, ca de la uman la uman. singurul mod de a atinge starea de gratie. si cum starea de gratie in comunicare trebuia sa poarte un nume, razvan i-a zis, de exemplu, “vodafone”. sa fie intr-un ceas bun, razvan! si multumim ca ne-ai ridicat la rangul de gaina cu oua de aur: cum cotcodacim, cum iti cade un banut in pungulita.

  12. bhuttu   •     Author

    Frumos, bre! Ceva adanc!

  13. marius   •     Author

    🙂
    multumim ca existati.

  14. razvan   •  

    existam ca sa ce?!

  15. razvan   •  

    zici si tu asa… 😉

  16. M&M's   •     Author

    ei na, ca nu ma pot abtine – existam ca sa NE (…)!!!
    (+fond sonor Phoenix – Lasa, lasa Nr. 1,2,3,4,5…)

    & Sarbatori fericiti alaturi de cei dragi 🙂 …

  17. raluca   •     Author

    azi nu am inceput tocmai bine ziua…si m-am gandit sa recitesc acest articol. I feel better already 🙂 (ps.unul dintre cele mai bune ever…)

  18. Iza   •     Author

    Citeai ziarul in metrou,nu?
    Si daca-ar fi vorba doar de vanzatoare… uneori cred ca e vorba de intoleranta la specie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *