[ View menu ]

Archive for 'sapte seri'

Paris – Franţa

March 14, 2009

Ce bucurie, peste 9 luni vine Revelionul, şi toată lumea pleacă în aceeaşi vacanţă. Vară sau iarnă, nu contează.
E ca în antireclama pentru armată: You see interesting places, you meet interesting people and then you kill them.

Che Guevara noastră cea de toate zilele

March 6, 2009

Ce tricou ne luăm pentru când vrem să părem tineri şi dezlănţuiţi?
Mai merge modelul roşu cu revoluţionar încruntat, pe care îl poartă vânzătorii de banane din piaţa Matache?
Ce spune stiliştii din mediul rural?

Vând Casa Poporului

February 27, 2009

A existat un tip foarte şmecher în Brăila despre care se spunea că a vândut statuia lui Ovidiu, din Constanţa, unui cetăţean străin însetat de frumos. Asta s-ar fi întâmplat pe vremea lui Ceauşescu, deci omul merită cu atât mai mult respect pentru curaj şi imaginaţie.

cei ce nu se vor mai rătăci vreodată

February 20, 2009

Am aflat din surse ştiinţifice că suntem cam ultimele două generaţii care se vor mai rătăci vreodată în oraş. Nu ar fi singura kestie şocantă cu care trebuie să ne obişnuim.
Au să dispară ambuteiajele, au să dispară accidentele şi toate astea dintr-un singur motiv, nu vor mai fi posibile erorile umane. Deci adio filmuleţe cretine [...]

cine a alunecat vreodată pe o coajă de banană?

February 19, 2009

Vi s-a întamplat vouă sau ştiţi pe cineva care a căzut vreodată după ce a alunecat pe o coajă de banană? De la o vreme, am început să nu mai am așa încredere în desenele animate. Am pus întrebarea asta pe blogul meu și iată câteva răspunsuri ale cititorilor, cărora le mulțumesc în numele adevărului [...]

norocel, băi doamnă!

February 7, 2009

Strănutul este a doua amprentă a personalităţii. Dacă nu ai un cititor de iris, dacă îţi năclăieşti degetele în superglue sau vopsea de vapor şi nu mai poţi dovedi că eşti tu, un strănut spune imediat adevărul.

ultimul maidan

February 3, 2009

Am auzit un puşti de 20 de ani explicând cu multă seriozitate că el face parte din ultima generaţie care s-a mai jucat afară.

mai bine alcoolist decât nervos şi trist

January 23, 2009

Un fost milionar rus, Sterligov, a renunţat acum 4 ani la o viaţa strălucitoare şi creşte oi, curcani şi găini într-o pustietate.
Înainte de a se retrage acolo împreună cu soţia şi cei cinci copii, pentru a trăi fără curent electric, a avut printre alte idei nebune o iniţiativă crucială. Tocmai pentru că băuse şi el [...]

cu mâinile picior peste picior

January 16, 2009

Se pare că trebuie să cărăm tot timpul ceva după noi. O sacoşă de lux, o borsetă, un cristal Svarowsky de cinci kile şi nişte carne, de poftă – pentru cazul în care se dă legea trecerii la vegetarianism.
Am văzut că doamnele şi domnişoarele nu se pot ţine deoparte de poşete nici în emisiunile tv, [...]

înghesuie-mă şi spune-mi tu

January 12, 2009

Că aşa ne vine nouă să ne băgăm unii în alţii când vedem apă sfinţită.
Ochii văd, inima cere, e normal ridici bidonul asupra aproapelui tău. Şi să-l botezi cu plastic în cap, ca [...]

Next »
|
« Previous