Cocalariatul

in Blog Fără categorie, 02.03.2009

Proletariatul a murit, trăiască cocalariatul. Asta e noua categorie care unifică prin atitudine toate vechile clase sociale.

Eugen Ionescu nu ar mai fi scris Rinocerii. Ei se numesc altfel acum si au construit cea mai solidă şi funcţională frăţie secretă.

Atât de secretă, încât membrii ei nu ştiu că există. De-asta şi merge perfect. Cocalarii pot să comunice telepatic şi se pot recunoaşte intuitiv.

Nici nu e nevoie ca toţi să arate la fel sau să poarte un semn distinctiv. Şi se prind imediat când gelul de pe părul tău nu este întins din suflet. Că vârful pantofilor tăi nu stă în sus pentru că aşa vrea muşchiul tău.

De la o vreme am observat ca expunerea cocalarilor a devenit un sport naţional. La prima vedere, pare să fie vorba despre o critică din asta constructivă. Sanchi, noi vi-i arătăm ca să râdem de ei iar ei să înţeleagă probabil că ceva e în neregulă şi că ar trebui să-şi reconsidere ţinuta şi comportamentul. În afară de rating, acolo unde e cazul, nu se întâmplă nimic, pentru că avem de-a face cu o majoritate în creştere.

În fiecare zi, această formaţiune acceptă noi membri voluntari. De bunăvoie şi nesilit de nimeni accepţi să devii cocalar?

Oameni de la oraşe şi sate, oameni în firea lor, oameni aşezaţi, care au ştiut ce înseamnă bunul simţ, care ştiu să facă diferenţa între un trening de seară şi unul de zi, coboară steagul şi trec la cocalarianism.

O fi o stare plăcută de ameţeală în care probabil descoperi că nimic din ce ştiai că trebuie respectat nu contează, deci nu mai trebuie să-ţi baţi capul şi te poţi scărpina oricând unde te mănăncă. Sunt om şi nimic din ce este scârbos nu mi-e străin.

Mulţi oameni au ceva care îi recomandă genetic pentru o frumoasă carieră de cocalar. Iar o parte sunt neatenţi şi cedează fără să-şi dea seama.

Ca doamnele care ajung să-şi facă operaţii estetice nu pentru că au vreo problemă, ci pentru că toată lumea se operează în jur şi pare că trebuie să ţii pasul. E şi penibil să nu ai buzele ca salteaua relaxa.

Iar momentul abandonului l-am descoperit descris într-un studiu sociologic despre principiul mărului putred pe care îl puteţi citi integral aici: http://liberalorder.typepad.com/the_liberal_order/files/bad_apples_rob.pdf.

Profesorul american Will Felps a initiat un experiment în care a folosit grupuri 4 de studenţi care aveau de luat în 45 de minute nişte decizii simple de management. Exista şi un premiu de 100 de dolari de persoană, pentru echipa care avea să performeze mai bine.

În câteva grupuri, însă, al patrulea membru era un actor care urma să interpreteze aria mărului putred. Aşadar, el putea fi un pesimist depresiv, care urma să se plângă de lipsa de atractivitate a proiectului şi să se îndoiască de capacitatea grupului de a duce acţiunea la bun sfârşit.

Al doilea personaj era infectul, care demontează toate ideile celorlalţi fără a oferi nimic, dar insistând să fie ascultat ca un expert ce este. Ultimul caracter este un pierde-vară, care spune că nu-l interesează nimic şi că oricum nu contează.

În principiu, grupurile motivate sunt puternice şi nu ar exista motive ca un element să le disturbe şi deturneze performanţa sau obiectivele. Toate cercetările de până atunci demonstraseră că oamenii se supun normelor si valorilor grupului.

În plus, toţi studenţii selectaţi erau inteligenţi, talentaţi, buni comunicatori. Fără excepţie, toate grupurile care conţineau un măr putred au performat mai prost cu 30, 40 de procente. Apăreau certuri, lipsa de comunicare şi o ciudată preluare a comportamentului cocalarului, ca să revenim la subiect.

Iar concluzia înfiorătoare a studiului este că evoluţia unui grup poate fi prevăzută în comportamentul celui mai slab membru al său. Nu contează vârful de excelenţă şi nici nivelul mediu.

Aşa se înţelege mai bine de ce un om care a plecat de acasă zâmbind, îmbrăcat frumos şi cu gânduri senine, devine o fiară după trei intersecţii, preluând fără control tot ceea ce nu face parte din setul lui de valori.

Dacă te uiţi cu atenţie în jur, e uşor de sesizat modelul experimentului de care am vorbit. Mulţi oameni de calitate care se lasă conduşi sau dominaţi, care îi ascultă şi respectă inexplicabil pe cocalari.

A existat însă şi un grup care a funcţionat bine, pentru că a avut un lider bun. Iar mesajul autorilor este: scapă de mărul putred, chiar dacă e vorba de tine.

E uşor să te naşti cocalar, dar e şi mai uşor să devii.

publicat in evz, 28 februarie, a.c.

Lasă un comentariu

  1. artistu
    2 March 2009 la 02.03.2009 11:07

    De ce sa scapam ma de el. E interesant sa vezi cum lumea se tampeste! Plus ca si merele stricate au un rost… se face tuica din ele. 😀

  2. micky
    2 March 2009 la 02.03.2009 12:25

    Adevar grait-ai!Cred ca toti avem urme de asemenea calitaturi!Se ia,din pacate,nu esti acolo daca nu esti ca ei,nu esti din filmul ala cum se spune!

  3. manneken press
    2 March 2009 la 02.03.2009 12:56

    cocalari din toate pietzele nu va unitzi !
    o picatura de kkt strica tot butoiul de vin.

  4. […] Răzvan Exarhu – Cocalariatul […]

  5. Sabina
    2 March 2009 la 02.03.2009 13:57

    Si de ce sa bei tuica, daca poti sa bei vin?

  6. 7o9
    2 March 2009 la 02.03.2009 14:48

    ce tare, “se prind imediat când gelul de pe părul tău nu este întins din suflet.” :))

    the cocalar is watching you!

  7. cinema victoria
    3 March 2009 la 03.03.2009 12:24

    “Fără excepţie, toate grupurile care conţineau un măr putred au performat mai prost cu 30, 40 de procente.”

    daca teoria asta ar fi reala, ar functiona si invers, adica un necocalar ar induce fiori mistici intr-un grup de cocalari, which is not true at all.

  8. Emanuel
    3 March 2009 la 03.03.2009 12:47

    Foarte pertinent comentariul. Marginalizarea ar putea fi singura soluţie de stopare a molimei. Poate chiar de a inversa trendului.

    Din păcate cocalarii se strâng în grupuri, sunt întotdeauna puşi pe harţă. Iar românul cu bun simţ, pe care îl pomeneşti, ştie doar să aibă grijă de pielea lui, să supravieţuiască. Nu sare în ajutorul altuia din categoria sa, nu se zbate pentru ceea ce crede.

    Eu am mania de a atrage atenţia cocalarilor că au scăpat ceva pe jos, în cazul în care îi văd ca aruncă un pachet gol de ţigări, un şerveţel. Până acum am avut noroc ca nici unul dintre ei să nu sară la bataie. Şi au şi ridicat mizeria de pe jos. Dar dacă vreo-unul se hotărăşte să îşi facă “dreptate”, m-aş putea baza pe ajutorul semenilor?

    Dar se pune şi invers întrebarea: oare eu aş sări în ajutorul unuia ca mine? Atunci când poliţia stă şi se uită cum 5 cocalari bat un “fraier”, noi ce ar trebui să facem?

    Prea multe întrebări. dileme. De unde începem ca să găsim răspunsuri, să le rezolvăm?

    Şi o mică atenţionare: verbul “a performa” nu există în limba română. Fraza “toate grupurile care conţineau un măr putred au performat mai prost cu 30, 40 de procente”, tradusă în limba română ar deveni: “toate grupurile care conţineau un măr putred au avut rezultate mai slabe cu 30, 40 de procente”.

    Parerea mea.

  9. Irina
    4 March 2009 la 04.03.2009 19:15

    ” Mulţi oameni de calitate care se lasă conduşi sau dominaţi, care îi ascultă şi respectă inexplicabil pe cocalari.”

    Imi pare rau, dar eu nu as numi ” om de calitate” pe cineva care renunta asa de usor la setul sau de valori, doar pentru ca peste tot in jur se intampla “cocalarii” . E o scuza destul de jalnica pentru ce se intampla la noi.
    Totusi, post-ul e interesant, si sunt de acord ca multi oameni aleg calea cea mai facila, tocmai pentru a se integra intr-un grup/in societate.

  10. Mihaela
    4 March 2009 la 04.03.2009 20:33

    Mi-ai adus aminte de o chestie auzita mai demult:
    “O lingura de vin pusa intr-un butoi de apa de canal = apa de canal.
    O lingura de apa de canal pusa intr-un butoi de vin = apa de canal.”
    Si eu fac parte dintre cei care pleaca de acasa calma (cu zambetul pe buze ar fi cam mult spus, ma duc totusi la serviciu!), dupa cateva intersectii imi dau seama ca mi-au amortit maxilarele de cat imi scrasnesc dintii, iar cand intru in birou, “buna dimineata” e rostit cu atata obida incat isi pierde sensul. 🙁

  11. Mircea Popescu
    6 March 2009 la 06.03.2009 00:02

    Nu poate exista marginalizarea majoritatii.

    Iar simptomul imi pare normal, de crestere. Oamenii fara optiuni isi incep cariera de oameni cu optiuni facand optiuni proaste.

  12. mark renton
    12 March 2009 la 12.03.2009 22:23

    Nu are cum sa functioneze si invers..!
    Domn Exarhu a subliniat la un moment dat ca nu contează vârful de excelenţă şi nici nivelul mediu.
    Asadar tu necocalarule – nu te duce acooolooo la ei..sau du-te..si promit ca nu ma bag.

  13. cinema victoria
    13 March 2009 la 13.03.2009 14:36

    nope, fiindca pentru cocalari necocalarul nu este in niciun caz varf de excelenta, ci dimpotriva – cel mai slab membru.
    si nu cred nici pretextu’ ala cu omul care pleaca de acasa frumos imbracat si devine feroce din cauza alorlalti. personal inclin mai degraba spre explicatia arhetipului umbrei. :))) (io fiind in fan clubul jung.) pe care oricum o reda foarte misto, constient sau nu, indemnul “scapa de marul putred, chiar daca e vorba de tine”. 🙂

  14. gina
    14 April 2011 la 14.04.2011 13:38

    Eu, personal, am ridicat un ambalaj aruncat pe bd-ul. Magheru de catre o mamica aflata la plimbare cu o alta femeie si bine inteles, progenitura sa. A cascat niste ochi la mine cand i-am ridicat ambalajul aruncat si i-am aratat ca pot sa arunc la cos mizeria (cosul era la doi pasi, de altfel)…

  15. Rostul si Moderarea Grupului Green / Facebook | Green
    (author) 10 May 2011 la 10.05.2011 22:09

    […] http://razvan.exarhu.ro/cocalariatul/ …aria mărului putred in 3 variante: 1- pesimistul depresiv, care se plânge de lipsa de atractivitate a proiectului şi se îndoieste de capacitatea grupului de a duce acţiunea la bun sfârşit; 2-infectul, care demontează toate ideile celorlalţi fără a oferi nimic, dar insistând să fie ascultat ca un expert ce este; 3-pierde-vară, care spune că nu-l interesează nimic şi că oricum nu contează. […]

  16. Rostul si Moderarea Grupului Green / Facebook | Alex Imreh
    (author) 10 May 2011 la 10.05.2011 22:28

    […] http://razvan.exarhu.ro/cocalariatul/ …aria mărului putred in 3 variante: 1- pesimistul depresiv, care se plânge de lipsa de atractivitate a proiectului şi se îndoieste de capacitatea grupului de a duce acţiunea la bun sfârşit; 2-infectul, care demontează toate ideile celorlalţi fără a oferi nimic, dar insistând să fie ascultat ca un expert ce este; 3-pierde-vară, care spune că nu-l interesează nimic şi că oricum nu contează. […]

← Inchide