Colecţia de strigăte

in Blog, 23.07.2009

Sunt sunete, mirosuri, culori şi forme care pitesc undeva la umbră genomul unei umanităţi înghiţite de o tihnă uriaşă.

Totul se petrece printre case vechi tuflite de arşiţă, pe străzi cu caldarâm şi trotuare aruncate în aer de rădăcinile copacilor, la adăpostul unei vegetaţii exuberante şi bătrâne, în care se rătăcesc mirosurile unei veri fără început.

Aici paşii sonori ai trecătorilor ezită, încolăciţi în nostalgia dulceţurilor, în chemarea corpolentă a ardeilor umpluţi, în parfumul insuportabil de senzual al strugurilor, în răcoarea care clatină încet aripile capotului unei gospodine în aşteptare.

Aici timpul trece, grăsuţ, pătat de grăsime şi

vinişor, şi ia cu el tot ce aruncă oamenii: texturi, arome, cuvinte, rosturi, iaurgii, zarzavegii, bragagii şi alţi oameni care ajutau viaţa să semene cu o masă bună sau cu o petrecere frumoasă.

Imediat după asta, de zeci de ani, se aude chemarea ascuţită, de sirenă buhăită şi arsă de soare, a negustorului de haine sau fiare vechi.

Acelaşi strigăt, oriunde, pe orice stradă, oricând, în orice oraş, dintotdeauna. Acelaşi cal răpciugos, aceeaşi voce de femeie scundă, încruntată şi mustăcioasă, aceeaşi litanie aspră: Fiare veeechi, haine veeechi looom! Nici un semiton mai sus sau mai jos, nici o greşeală de frazare.

Poţi crede că e un ecou al unui strigăt foarte vechi. Ca să nu piară, nu e rău să strigi şi tu, ca toţi copiii care l-au auzit: Fiare vechi, haine vechi, ia-l pe tac-tu de urechi! Şi apoi să fugi râzând înapoi în grădină.

Lasă un comentariu

  1. iiordachescu
    23 July 2009 la 23.07.2009 10:17

    ” tristeti de dup’amiezi ploioase si de nostalgii, ce obsesii […]”

  2. radu
    23 July 2009 la 23.07.2009 11:02

    mai sunt unii care vand maturi. strigatura aduce a ceva englezesc: metura, meturaaaaa…

  3. Misu
    23 July 2009 la 23.07.2009 11:36

    Eu am copilărit la casă şi veneau pe la noi geamgiul şi coşarul. Geamgiul era un nene care căra în spinare un fel de cadru de lemn în care stăteau, ca într-un fel de rafturi, zeci de geamuri, de la foarte subţiri şi mici la foarte groase şi grele. Şi, înainte de a intra în curte striga “Gemaaaruuuu!” Nu “Geamgiu!”, că nu ştia. Ăsta “cârpea” toate geamurile, de la cele mici, de la uşi, până la ferestre. Apoi, primea nişte roşii din grădină, nişte bani şi pleca mai departe strigând: “Gemaruuuuuu!” Coşarul mi-a dat o dată un flomoştoc din pămătuful ăla cu care curăţa coşul din cărămidă. Să-mi poarte noroc. Am păstrat ani buni o parte din flomoştocul ăla. Coşarul era mai capsoman şi mai certăreţ. Şi nu striga “Coşaaaaru’!”, venea direct: “Ia zi, cucoană! Îţi curăţ coşu’?” 🙂

  4. razvan
    23 July 2009 la 23.07.2009 11:47

    pamant de flori, pamant de flori

  5. botesteanu
    23 July 2009 la 23.07.2009 12:14

    in ritmul asta o sa-mi para rau ca nu mai stau cu mama pe strada spatarului
    la mine se aud petreceri, la boxele din masina. si un service la care se ciocanesc probabil fiaareeele vechi adunate saptamana trecuta.

  6. Cami
    23 July 2009 la 23.07.2009 12:22

    Ah, Romania care-mi place….nu stiam cat de mult o port in mine pana nu m-am dus acu’ doua saptamani la Londra pentru prima oara. Si mi-am dat seama cat de speciala e tara asta si cum n-o sa gasesc nicaieri la vest de Curtici lucrurile astea pe care le pomenesti tu… Poezie.

  7. Cami
    23 July 2009 la 23.07.2009 12:23

    pe unde-ai crescut? si cand? 🙂

  8. razvan
    23 July 2009 la 23.07.2009 14:03

    poezie live, da, daca nu ar fi vorba de fapt despre o india locala 😉

  9. Dianaticus
    23 July 2009 la 23.07.2009 14:59

    Dulce amarui….ca un timp grasut si o sirena buhaita. Trezeste un munte de senzatii. Foarte dragut 🙂

  10. pierpatrat
    23 July 2009 la 23.07.2009 17:56

    Pe vremea când frigiderul era răcitor, adică o ladă de scândură căptuşită cu tablă de zinc în care “se punea calupurile”, pe stradă veneau de la Brăila lu Răzvan căruţe cu peşte imortalizat în gheaţă iar conducătorul de atelaj striga ceea ce astăzi ar fi o invitaţie pe baltă: Haai la peeeeşteee…
    Cf. Mamaie Lucica, 85, pensionară.

  11. Cami
    23 July 2009 la 23.07.2009 19:18

    haha, amanunte, razvan…;)

  12. adnana
    23 July 2009 la 23.07.2009 20:33

    ah, unde sunt coana Frosa-lăptăreasa (cu găleata ei smălţuită, plină de brânzeturi, plus borcanele de smântână), domnul Pişta-instalatorul, care venea să repare cazanul de la baie (purta un halat albastru peste haine şi avea o servietă şcolărească din care scotea întotdeauna nişte câlţi şi o uriaşă cheie franceza) şi madam Meri (în nici un caz Mary), care făcea borş pentru tot cartierul!

  13. Antoaneta
    23 July 2009 la 23.07.2009 22:18

    Unul dintre cele mai frumoase posturi din ultima vreme, inclusiv ca stil. “Nici un semiton mai sus sau mai jos, nici o greşeală de frazare.”. Întocmai:)

  14. Dromihete
    24 July 2009 la 24.07.2009 12:38

    n-am stiut ca acesti strigatori de slogane indescifrabile dar inconfundabile pot fi integrati intr-o lume atit de beletristica. dar asta e vina mea care ma incapatinam sa dorm cind ei isi faceau datoria. datoria de strigatori.

    de obicei ii auzeam simbata la ora 9, ca duminica au si ei, nu numai eu, si imi venea in minte un sirag de amenintari care in modul insemnau “daca mai vii si data viitoare iti dau niste fiare vechi pente hainele vechi de n-o sa le poti duce!” dar niciodata nu am primit aprobare pentru balconizarea amenintarii. motivatia interdictiei fiind: “ma faci de panarama”

    dar data viitoare promit sa nu ma mai incrunt, ci sa zimbesc cu condescendenta pentru ziua ce se intinde inainte-mi, imaginindu-mi timpul patat de grasime si un pic grasut descris de razvan exarhu, pentru ca strigatorii nu vin niciodata pe vreme rea, ci numai in zilele in care viata usoara are toate sansele sa se desfasoare elegant nestingherita de arsite si ploi cu vint de toamna, grindine sau zapezi adinci.

  15. rodi
    25 July 2009 la 25.07.2009 10:04

    uite, acum mi-aduc aminte de laptarul cartierului nostru de blocuri. “Laaaaapteee!”, striga el, cu un glas sfasietor, as zice, cu rasuflarea taiata de greutatea caruciorului cu navetele acelea metalice pentru sticlele cu lapte. uitasem… “Fiare vechi” se aude si astazi in cartierul nostru de blocuri, dar nu din carute latrate de toti cainii, ci din Dacii “papuc” sau din dubite. si cinii nu mai latra…

  16. Cora_
    27 July 2009 la 27.07.2009 03:57

    “Sticle goale cumparaaaaaaaaaaam, sticle goaleeeeeeeeee”, iar praful danseaza in rotocoale albastre imprejurul degetelor obosite…

  17. vanzare apartamente
    7 August 2009 la 07.08.2009 16:22

    “sunete, mirosuri, culori şi forme” – scuze , dar cand am vazut aceasta enumerare mintea m-a dus exact in troleul cu care merg dimineata la munca..mai ales vara …….:-&

← Inchide