de ce iubim resourile?
Written on February 22, 2010
Poate pentru că uneori sunt ruseşti, portocalii şi au un beculeţ mic, tot portocaliu, pe care îmi plăcea să-l privesc din întunericul camerei de cămin, când ascultam muzică.
Era intr-o vreme în care reşourile nu aveau decât rezistenţă, trei picioare cam scurte şi o culoare deloc sexy, un maro-gri totalitarist. Mai era şi varianta de şantier, foarte populară, pe bază de BCA.
Eram prin anul doi când a apărut Boris în viaţa mea şi
am trăit o emoţie pe care o pot compara doar cu prima atingere a ecranului unui iPhone. Mai dezvoltasem prin liceu o pasiune pentru un sac roşu cu buline negre, croit şi cusut de mine, pe care îl botezasem Chiril, nu mai ştiu exact de ce.
Dar nu se compară cu acest coup-de-foudre, pe care de altfel îl mărturiseau şi cei care veneau în vizită.
Toată lumea era vrăjită de reşoul portocaliu, cu muchii rotunjite şi încă mi se întâmplă uneori să fiu întrebat ce mai face Boris.
Nu mai ştiu cum şi de ce a dispărut din viaţa mea. Şi nici nu am mai simţit acest sentiment curat de atunci pentru alt reşou sau pentru vreun radiator sau aragaz.
O fi existând reîncarnare la reşouri? Oare există acum pe lume, în universul nostru mic şi infinit, un alt reşou care să mă facă să strig: Boris, tu eşti?
raspuns la o ancheta despre relatia om-obiect, publicat in cotidianul, anul trecut
Filed in: delicatessen.
Resoul meu din studentie era verde. Nu l-am botezat, dar era bun prieten cu picioarele mele.
Iubesc resoul, pentru ca in anii de facultate ne adunam in jurul lui, privind cu jind la cartofii prajiti cu carne care sfaraiau si-i bagau in boale pe vecinii de palier… era momentul bancurilor si implicit, al veseliei. Iubesc resoul pentru ca, in intunericul camerei de camin ma incalzea, dar mai ales era veioza care ma veghea iarna. Iubesc resoul acum, cand am o plita supersofisticata, pentru ca amintirea lui imi trezeste nostalgia celor mai frumosi ani…
acum au bagat caldura in camine….e somer boris
Cam toate obiectele casnice rusesti aveau un fel de trainicie linistitoare, erau zdravene si aparent inofensive – cam ca un mujic rus, care isi curata toporisca, in timp ce mesteca si scuipa tutun. Boris mi se pare un nume foarte potrivit.
Eu am avut o relatie foarte speciala cu recipientele de laborator – ma innebuneam dupa paharele Berzelius, placile Petri si lamele pentru microscop.
Aaaa… daaaa… resoul, prietenul meu din perioada stagiaturii in petrol. Ne-am iubit cu pasiune doi ani, cu ierni lungi si geroase. Ii priveam cu drag nichelina care arunca tonuri portocalii de pe blocul de BCA… Dupa care l-am parasit. Cand am parasit si petrolul… Dar nu-l pot uita. Chiar daca in loc de sigurante, la panoul electric, pusesem doua cuie…. O tempora….
…eu m-am combinat cu o Plita in facultate (rusoaica si ea)… grav a fost ca atunci cand i s-a ars o rezistenta am fiert 12 ore la niste fasole… samanica experienta (ametit de foame vedeam cum se dilueaza spatiul si cu timpul) am afumat-o cu niste pachete de Bran… mda… tinerii din ziua de azi au alte preocupari…daca o fi reincarnare la resouri as prefera sa nu ma intalnesc cu Plita…poate s-o fi cuplat cu Boris?…
Din păcate, Boris a fost martor și la o anumită supă (de legume + spa(i)ce mix) care a sfârșit pe salteaua ta…. (mânerul de la oală a trădat)
Boris a fost martor la multe. supa de pe salteaua mea e cel mai nevinovat dintre ele. imi aduc insa aminte cum zburau cartofii din supa spre imbecilii care radeau ca idiotii.
) si numai.
Razvan,
Cumva faci un experiment (care se pare ca reuseste)? Parca am mai plans odata pe marginea resoului din studentie…
Stima si virtute!
Marius
Si eu am, ascuns intr-un ungher launtric, amintirea fulguratica a unui resou mai sofisticat: o cutie inalta, emailata alb, ce ne incalzea serile de proaspat stagiari acolo , citeste Dorohoi. Amicul meu, Stefan Mocanu a descris-o cel mai bine: Seamana cu o doc-to-ri-ta! (cu un accent puternic pe silaba a 3-a)
mie-mi placea resoul nostru cu doi elementi mai ales cand il puneau ai mei in baie si eu aruncam cu stropi de apa peste el. ca sa sfaraie. o enervam pe maica-mea, dar era fabulos.
)
Si eu am fost posesor de resou tip BCA . Marturisesc ca nu l-am iubit. Era jegos si nu se putea spala. Caloriferul era folosit ca arma alba. Imi aduc aminte de doi baieti buni prieteni. Unu a murit dat cu capu de calorifer. Al doilea de supradoza. Amandoi au meritat-o!