din indoială s-a întrupat credinţa
Written on July 21, 2008
o ştire de azi, care funcţionează ca o povestioară zen, adică îţi pune în egală măsură în alertă raţiunea şi simţurile pe care le dezactivezi continuu.
Într-o plantaţie de măslini cultivată în Israel în timpul pelerinajului din anul 2000 al defunctului Papă Ioan Paul al II-lea, a rodit un singur măslin, cel care a fost binecuvântat de fostul Suveran Pontif.
La încheierea unei rugăciuni colective pe Muntele Fericirii, la poalele căruia se află Lacul Tiberiada, în Galileea, Suveranul Pontif a binecuvântat un măslin oferit de organizaţia Keren Kayemet Le Israel (KKL, Fondul Naţional Evreiesc), iar ulterior arbustul a fost plantat împreună cu alţi măslini.
Se află toţi pe aceeaşi parcelă şi au primit toţi aceleaşi îngrijiri şi aceeaşi cantitate de apă, însă numai cel binecuvântat de Papă are fructe.
sursa: newsin.ro
Filed in: beautiful.
Singura problema ar fi ca maslinii devin productivi cand ajung pe la 50 de ani. Deci normal ca n-au rodit inca. Asta insemna ca ala era stricat
fiindca , desi esti un ratzional, iti pui problema credintzei, si fiindca mai demult intrebai despre fotografie, am sa-ti comentez aici, si ai sa vezi tot felul de paradoxuri…
incepand de la momentul fotografiei cu un om care este impushcat si traiectoria glontzului care-si face impactul in craniu, cred ca totul e de fotografiat.”to remember!to never forget!to witness!”.
ieri am vizitat “orashul martir” Oradour-sur-Glane de langa Limoges.Imi uitasem cardul de la Lumix acasa , asa ca n-am putut fotografia.E un oras pe care l-au ars germanii in retragere , cand au aflat ca au pierdut razboiul in ‘44.masacrul s-a petreceut simplu: toate iesirile comunei blocate de santinele germane,pentru ca nimeni sa nu scape,iar cei care se intorceau acasa, cu tramvaiul, sub pretextul unui control de identitate,deci toti calatorii din tramvai cu destinatia “Oradour-sur-Glane” scrisa pe bilet au fost opriti in tramvai, la restul li s-a dat drumul.ajunsi la destinatie, au fost coborati si impuscati.
intre timp comuna a fost arsa, toti copiii si femeile adunatzi in biserica si arsi de vii acolo.
decorul acestui oras pastrat intact de cand a ars este ca unul de film de groaza sau ca o gluma proasta: case arse din temelie, masini de epoca, bicilete, unelte agricole si masini de cusut-ironia soartei-firma “singer” toate topite pe jumatate.placutze cu inscriptzia “macelarie”, “croitorie”, “farmacie”, arse si ele pe jumatate si ruginite de trecerea timpului.
am intrat in biserica martir si langa statuia Maicii Domnului din care au ramas nearse doar picioarele, este un carucior de copil, pe jumatate ars si el…
exista si o fotografie cu 2 copii mici care-si cauta parintzii plangand, iar in fundal se vad flacarile.cine a facut-o?de ce?
640 de victime din care doua treimi femei si copii.ce scrie pe placa din intrarea comunei?”remember”
Errr, daca am inteles bine, mai era ceva care distingea maslinul ala de ceilalti maslini in afara de binecuvantarea papei – sursa de provenienta, nu?
Exact, era din Grecia Antica.
Amu sunteţi chiar culmea! Catolicii-şi tot sanctifică oameni… Numa’ că pentru ca să-i santificheşti ei trebuiesc să facă minonii, adicăta minuni. Şi atuncea lumiea începe de inventeşte tot feliul de întâmplări. Ceea ce e cel – ce cacofonie! – ceea ce e cel mai grav, lucruşoarele astea apar prin ştiri serioase, aşa cum par cele de la newsout…
Poate io sunt un fel de Toma necredinciosu’…am respect pentru memoria Papei si pentru suferintele sale, dar articolul aparut foloseste numele Papei in asociatie cu al unei firme ce se ocupa cu strangeri de fonduri…Keren Kayemet Le Israel , sus numita firma, al carei furnizor de copac fuse, face 60 ani anul asta si este renumita pentru campaniile sale…
Cat despre povestioara care aduce cu zen eu zic ca e doar poveste…
Pentru Luminitza – In alta ordine de idei, am toata consideratia pentru victimele nazismului si e real ca poporul evreu a fost persecutat, originea mea e graitoare, insa nu trebuie amestecate lucrurile pentru a crea confuzii mai mari…ce are hotelul cu fotelul ?!
Credinta e ceva personal, e intre tine si acel ceva in care crezi…trebuie sa ai forta sa fii deschis si nu obtuz si ingradit de litera cartii…lasa-ti spiritul sa alerge in voie, sa se hraneasca cu cele vazute, traite sau citite!
Asadar eu ador povestile, fac viata mai frumoasa…dar atat!
Sa fim lucizi…sunt destui care asteapta o clipa de beatitudine sa-ti ceara sa le dai ceva in numele a ceva”It All Started With a Dream… asa zice site-ul firmei…Keren Kayemet Le Israel si apoi indemnul dupa ce se livreaza visul: Turning the Dream into a Reality si rezultatele…First Purchases”
Sa visam doar noaptea…de ar fi fost asa FNI, Caritas, SAFI….ar fi fost doar incercari…prostia, lacomia si naivitatea le-au facut cazuri.
http://192.116.234.203/kkl/index.asp