dreptul de a huidui
Written on November 2, 2007
Aici nu se huiduie. Aici se injura. Si cand nu se injura, se aplauda, pentru ca asa face toata lumea. Am un prieten, Razvan Penescu, creatorul site-ului Liternet, care a spart gheata. A huiduit la finalul unei piese proaste de la Teatrul National, in timp ce toata lumea aplauda de zor, din politete. Razvan e un tip calm, manierat si indulgent, foarte fin degustator de evenimente culturale.
Trebuie sa fi fost un spectacol extrem de jenant incat sa ajunga un tip atat de delicat sa strige: Rusine! Sau poate ca nici nu trebuie sa fie cel mai penibil spectacol de teatru, e suficient sa asisti mereu la reprezentatii mediocre sau proaste, care se incheie in aplauzele nejustificate ale publicului.
Discernamantul sau respectul de sine par sa ramana la garderoba. Si totul functioneaza dupa dictonul: am platit, mancam. Am venit, ne distram – chiar daca nu ne place. Intr-un fel, nici nu este vorba aici de snobism, de oamenii care vin la teatru doar ca sa fie vazuti si sa faca o figura frumoasa. Aici e vorba despre puterea pe care o are fiecare dintre noi de a reactiona cand este batjocorit sau inselat sau luat drept tampit.
Mai e puterea de a refuza un compromis care iti consuma clipe din viata pe care le pierzi ireversibil datorita unor impostori pe care ii mai si aplauzi zambind la final, pentru ca asa te-au invatat la scoala, la lectia de supravietuire prin ipocrizie. Singura operatie in masa este aceea prin care li se extirpa oamenilor organul bucuriei, al sinceritatii si al sensibilitatii. Poti afla de la orice actor ratat ca, daca nu ai facut facultatea de profil, nu ai cum sa judeci performanta lui.
Simturile elementare sunt amputate, acele antene invizibile care iti spun fara gres daca e bine sau rau, daca in fata ta se afla emotie sau pacaleala, daca merita sa crezi sau nu, daca merita sa pleci sau sa ramai pentru a sanctiona inselatoria. Intr-o sala de teatru, la o piesa proasta poti sa vezi in ce masura ceausescu si dresajul pentru aplaudaci nu au disparut dintre noi. Pentru ca, de cele mai multe ori, nu mai e vorba de o chestiune de gust – imi place muzica populara sau nu, imi place Bleont sau nu, imi place sa vad politicieni pe bicicleta si sa imi inchipui ca sunt sinceri exact inainte de alegeri.
E vorba de cat de mult crezi ca mai conteaza parerea, sensibilitatea, intuitia sau educatia ta. Cat de mult crezi ca bunavointa ta trebuie rasplatita cu aceeasi moneda, cat de mult crezi ca nu are niciodata sens sa te implici si ca lucrurile nu se pot schimba datorita unui singur refuz.
Am citit pe fluxul de stiri ca presedintele republicii Chile, o femeie, a hotarat sa cheltuiasca 11 milioane de dolari pentru a dona pachete cu carti pentru 400.000 de familii sarace. Povestea seamana foarte bine cu un roman sud-american in care niste oameni pentru care 14 dolari, adica pretul mediu al unei carti, inseamna doua saptamani de calatorie cu autobuzul sunt aruncati brusc in lumea Micului Print.
Poate ca Procesul lui Kafka nu e exact ce-si doreste un muncitor necalificat, dar probabilitatea intalnirii dintre o minte curata si o idee buna sau frumoasa creste ametitor datorita unui gest de utopie sociala.
Libertatea poate fi gasita si in carti, si pe strada, si in oameni. Dar nici descoperirea demnitatii nu e un prilej rau pentru o eliberare. Iar demnitatea nu inseamna sa injuri mai tare si la adapostul argumentului dat de furie, nu inseamna sa transformi tot ce se petrece in jur intr-o problema personala si nici sa inlocuiesti aplauzele mecanice cu ura.
Dar poti, daca te simti inselat, jignit, tarat in mediocritate, sa le transmiti celor care cred ca nimeni nu o sa spuna ca imparatul e gol, ca esti acolo. Ca vezi, intelegi, simti si ca ai puterea sa le faci vizibila impostura. Ca e vorba despre teatru sau despre viata, vremea aplauzelor cu pistolul in ceafa a trecut, asa cum a trecut si vremea consensului in care ranjetul trecea drept zambet.
E atat de simplu, atunci cand toti cei din jur cred ca exista ca sa faca frumos in public si urat acasa, sa fluieri si sa strigi: Rusine. Rusine pentru ca iti inchipui ca nu vede nimeni ca esti gol, rusine ca va holbati si ca va prefaceti ca vedeti altceva. Sunt aici si tu esti un pacalici.
publicat in evz, 3 noiembrie 2007
Filed in: haideti sa haidem.
Razvan, te rog, nu pacali oamenii. Spune-le, coane, ca ma ungi pe suflet!
Razvan, ce te faci cand lumea care se simte inselata si huiduie nu stie sa discearna valoarea a ceea ce vede pe scena?
Cum stie fiecare dintre noi sa discearna daca este el insusi un prost pentru ca nu intelege ceea ce se intampla sau ca intr-adevar are dreptul sa huiduie doar pentru ca are cu ce?
Intr-o Romanie in care fiecare se crede mai destept doar pentru ca are o parere si doar n-o fi el mai prost ca altul, m-as grabi sa indemn lumea sa gandeasca, nu sa huiduie. Daca mai tii minte, cam ca indemnul Divertis: cetateni, ganditi!
Ai prefera o societate pur consumerista, care aplauda doar ceea ce se coboara la nivelul ei de intelegere si care huiduie atunci cand este depasita?
draga vivi,
ma bucur sa te vad aici.
nu am vrut sa indemn grobienii sa huiduie.
eu am scris pentru oamenii educati si sensibili, care fac pe ei de frica atunci cand e vorba sa reactioneze.
si nu in ultimul rand, am incercat sa vorbesc cu incredere despre puterea bunului simt, care te poate ghida in lisa reperelor culturale, nu despre salbaticia spectatorului care transforma viata intr-un stadion de la tara.
pe langa faptul ca nu se gandeste, urmatorul lucru grav pe lista (sau poate precendentul) este acela ca nu se simte.
cei care aplauda azi mecanic la toate tampeniile sunt purtatorii unei forme bolnave de cultura, care-i face impermeabili la formele neobisnuite de viata, pe care le descopera creatia autentica.
dar oricum e rau sa aplauzi ca prostul cand te duce capul mai mult decat atat.
huiduirea e uneori o forma de respect.
CHAPEAU!
In facultate intram la piesele de la National prin spate, cu ajutorul unui masinist (si student la teatru) dupa ce imi spunea ce credea despre piesa respectiva si daca imi confirmau si colegii ca e “valabila”. Dupa facultate am ajuns sa merg doar la Act si Green. pentru ca daca citeam vreo cronica a criticilor celebrii, senzatia de “after” era ca e inversul a ceea ce am citit in cronica.
Am ajuns sa citesc “cronici” numai de la “tribuna” nu din amvonul dinozaurilor…
Tot “after” m-am intrebat de multe ori de ce DE FIECARE DATA lumea aplauda pana ii ard palmele, indiferent de performance? De ce am incredere mai mult in ce zice lumea pe blog decat ce zic oficialii? De ce e lumea lesinata dupa orice reprezentatie? De ce daca esti “national” panteonul e deja al tau iar criticii care scriu numai de bine – niste “maestrii” chiar daca n-au scris decat cateva materiale? De ce inghitim pe nemestecate, acceptam ghiveci in loc de trufe si sosuri lesioase in loc de uleiuri aromate?
Iar raspunsul l-am gasit scris exact asa cum il simteam, aici, pe blog si mi-a dat o senzatie de luminare. Rara avis.
Chapeau d-le Penescu, chapeau d-le Exarhu!
Multumesc.
Amen.
Suna bine, dar nu merge. Pai daca n-are cine sa priceapa tot eu sunt nebuna. Teatrul, marea arta, a fost unul din subiectele de care nu m-am luat.E prea mare indoctrinarea sociala.Actorii parca nu au trait, n-au vazut, n-au observat. Ici,colo mai sunt si actori firesti, dar stridenta celorlalti strica tot.
Impostura este pretutindeni. Oamenii traiesc o viata imaginara, paralela cu ce li se intampla. Nu ca ar vrea sa isi bata joc, pur si simplu habar n-au de ce fac.
Daca ne-am striga pararile tot nu i-am trezi. Asa..sa ii sacai pe unii care te deranjeaza prea mult e mai degraba o satisfactie personala decat o incitare la luciditate colectiva.
Iluminarea este pt. cei aflati deja in dubiu, simt ei ca ceva nu e in regula cu ce li se impune.Putin cate putin li se releva lumea. Mie imi este groaza de cata ura se starneste cand indraznesti sa ai pareri contrare opiniei populare.
sunt curioasa: cum a reactionat sala? incerc sa imi imaginez variante de reactie parca niciuna nu ma convinge.
eu banuiesc c-a fost in mare parte “discretie” dinaia jenata de genul “hai sa ne prefacem ca nu se intampla nimic”, ca pe vremea lui Ceausescu cand mai spunea cate unul ceva nasol in metrou si lumea nu indraznea nici macar sa-i confirme existenta individului cu vreo privire.
big up pentru domnul Penescu!
Am intrat acum pe blogul tau si am citit cu sentimentul ca pui in cuvinte motivele care m-au facut pe mine sa huidui. E primul articol care lumineaza exact lucrurile care ma dor si care spune ca de fapt e vorba nu de a face pur si simplu scandal, ci de a nu accepta impostura, de a reactiona cind cineva te ia drept timpit.
Multi au fost sedusi de partea “anecdotica” a intimplarii, de potentialul ei de scandal, cred ca ceea ce spui tu pune lucrurile pe fagasul pe care il simt si eu ca apropiat de ceea ce cred.
Multumesc,
Razvan Penescu.
http://www.liternet.ro
Dupa trei saptamani de la incident, Teatrul National a reluat reprezentatia, in continuarea careia s-a desfasurat dezbaterea “Procesul comunismului in sala de spectacol – relatia dintre actor si spectator”, cu oameni de teatru, actorii din piesa si publicul care a dorit sa asiste. In mare, dezbaterea a fost doar o sedinta de infierare a agitatorului Penescu. Opiniile exprimate (in linii mari) au fost urmatoarele:
- General: nu mai suntem in comunism, toata lumea are dreptul la o parere, dar de huiduit se huiduie numai pe stadion;
- Cuvantul “rusine” e inadecvat, daca nu e cu directie (rusine regia, spre exemplu, ar fi fost acceptabil); strigatul nediferentiat e inacceptabil; “e o porcarie” era de asemenea corespunzator; vocabularul, si nu luarea de pozitie, pareau sa fi deranjat;
- Florina Cercel: daca nu ii place, sa plece si sa ne lase; a venit in casa mea (desi Teatrul e spatiu public pe care il platim noi), n-are voie sa imi spuna ca nu sunt buna, nu mi s-a intamplat asta in 40 de ani;
- Medeea Marinescu: Penescu n-avea voie sa deschida gura pentru ca n-a platit bilet, ci a avut invitatie; daca platea, era altceva;
- Razvan Oprea: doar la curve ai voie sa judeci prestatia; teatrul nu e entertainment, e o dezbatere;
- Ion Caramitru: trebuia sa il ignoram pe protestatar, cum am mai facut si cu alti protestatari, si nu sa il aducem pe scena pe impricinat; si nu vrea dl. Penescu sa ne recomande ce piese sa montam, sa caute el texte ? Adica un fel de secretar literar, desi mai are unul la TNB si huiduiala nu era la text (care e pe LiterNet de 4 ani); ci la spectacol. Pe tema asta, Nicolae Prelipceanu, critic, a comentat din off “a incercat si Pino sa-i inchida gura astuia. Nu se face asta. Nu-ti place, nu aplauzi, nu scrii. Si chiar daca scrii, nu spui ca nu e bun, n-ai cum sa spui”.
asta da motiv de replica: ce provinciali, bai alx! numai niste conservatori de bragadiru nu realizeaza ca “incidentul” e un pretext excelent si unic s-o puna de-o idiosincrazie! sint artisti, ce dracu, oameni cu deschidere, liberi si hamesiti de experimentare, nu?
parca-mi vine totusi greu sa cred ca dincolo de inertia reactiei, incidentul+reactia n-au stirnit ceva nou in ei.
il admir pe dl penescu pt cojones, eu inca nu mi-am implinit visul de a trage o basina sanatoasa la vreo conferinta pe probleme vitale ale planetei.
dar tie nu-ti place teathrrul, draga?
de ce sa te exprimi numai la conferinte?
oi fi si tu vreun pervers…
Pervers Musharaf. si daca ma provoci va imbogatesc cu uraniu de nu va vedeti. orisicit, teatrul romanesc si conferintele pe probleme vitale ale planetei cam tot una…
Daca nu-s de-a dreptul dumb, oamenii astia-s campionii auto-mistificarii.
Ce bine le sta, aici, laudind realizarili si bestelindu-i pe cei invidiosi pe succesele altora, succese in teatru, bineinteles.
Ce ciudati sunt azi norii! S-au insirat pe doua rinduri, incolonati, parca, de o forta nevazuta. Cu totii zboara, dar niciodata nu i-am vazut atit de diferiti. Cei de deasupra parca stau si-i privesc pe ceilalti cum se misca. Intr-un fel le tin umbra ca sa le pastreze vie iluzia de libertate. Cei de jos alearga suparati si furiosi, se intrec unii pe altii fara ca macar sa stie unde se duc. Ar vrea sa plinga , dar se tem. Se tem pentru ca plinsul le-ar putea fi sfirsitul.
Ce ciudati sunt azi norii! O pasare a orbit – nu stie unde sa zboare, nu poate sa bea si nici sa manince, dar refuza sa inceteze sa cinte. Asculta trilul abia perceput al unei alte pasari ce vine din vazduh. Ii raspunde – nu stie ca n-o s-o poata vedea vreodata.
Ce ciudati pot fi norii! Le place sa (se) deseneze tari si, de ce nu, continente. Uneori sunt mari, cu chip de monstri, alteori se viseaza animale si mai rar pot fi chiar oamni.
Ce ciudati pot fi azi norii! Soarele s-a ridicat in vazduh, maret, deasupra tuturor. Si-a trimis razele ca sa-i desparta. Cei mici poate au plins in sinea lor, ca o pasare va fi vesnic oarba. Altii au murit uitind chiar sa si plinga. Au mai ramas putini, doar aceea care nu cred in lacrimi. Se vor ascunde pentru un timp, dar vor veni din nou, pentru ca ei sunt nemuritori.
dl Penescu, sinteti chemat la sala 2, va rog!
… ce ciudati pot fi unii, ca sa extrapolez…
ce pana mea ai avut domnule Penescu cu domnii artisti… chiar asa?
nu se face…
maestre, muzica! (MAI TARE!)
Bine spus. Imi place ca ai subliniat si echilibrul, ai facut diferenta intre nega orice si a tria continutul. Frumos si ma bucur sa te citesc si in EVZ.
Razvan, as fi preferat ca prietenul tau sa nu huiduie. Indiferent de capacitatile intelectuale personale, indiferent de treapta sociala pe care ai urcat, a huidui te declaseaza din start. Mi-ar fi placut ca dl Penescu sa spuna ce a avut de spus pe un ton cat se poate de civilizat. Nu ii contest nicidecum dreptul de a taxa non-valoarea, dar consider ca a striga cu vehementa “Rusine!” este o maniera exaltata si exhibitionista de a reactiona, ca sa folosesc niste eufemisme. Imaginati-va ca dl. Penescu, cu o politete englezeasca, le-ar fi spus artistilor sa au fost partasi la o mizerie. Cu siguranta umilinta ar fi fost mai mare. Asa, actorii aceia s-au consolat probabil cu gandul ca au fost contestati de un huligan. Deci, nu conteaza…
tu zici ca in timpul aplauzelor ar fi fost bine sa li se spuna artistilor cu o politete englezeasca ceva.
interesant. tu crezi ca ei ar fi auzit?
vlad, si englezii flatuleaza. ca sa ma exprim eufemistic. si, mai mult decit atit, un gentleman stie intotdeauna cum sa faca fata cu umor si toleranta unei basini sincere, spusa din toata… how to say…
sustin atat articolul scris cat si commenturile lui Razvan…BRAVOS
* suntem toti vinovati si toti – individual – responsabili pentru lipsa sensibilitatii si a gandirii.
sunt prea multe de spus aici, de aceea prefer sa tac.
vreau doar sa precizez: asa este!
si
respect!
Dreptul ca dreptul, dar de ce nu si obligatia de a huidui? Atunci cand esti inconjurat de creiere spalate, care aplauda frenetic, ca in transa, convinsi fiind ca orice subprodus, daca e montat pe o scena mare si beneficiaza de nume intrucatva sonore, e musai sa fie si bun, iar tu esti singurul lucid intr-o sala de meduze, ai obligatia de a atrage atentia asupra intentiei de tampire. E, sigur, acuma vor exista insi care iti vor spune “bine ca esti tu destept!” – asta daca vor sa fie eleganti, si de obicei nu vor. Si atunci cand nu vor sa fie eleganti iti vor interzice sa te exprimi, ca “nu da bine” sa contesti statuile care, pana la urma, se mai erodeaza de la trecerea timpului. La piesa respectiva vroiam sa merg si eu. Citisem textul lui Matei Visniec si m-am bucurat ca o vad la National. Insa nu am mai gasit bilete si mi-a parut un pic rau. Apoi am intrat pe LiterNet si am citit cronicile si toata istoria cu gestul d-lui Penescu. M-am bucurat ca nu am mai gasit bilete, mi-ar fi parut rau – si nu de bani, ci de un timp pierdut – ca as fi asistat la o prestatie descrisa de cei prezenti ca fiind de calitate indoielnica.
Faptul interesant este ca s-a organizat o dezbatere referitoare la eveniment. Dezamagitor este, insa, dupa cum am citit din postul lui alx, ca singurele concluzii la care s-a ajuns au fost acelea ca nu e permis sa contesti. E permis doar sa te conformezi ca un individ lobotomizat si, mecanic, sa aplauzi la sfarsit. Dar nu ai voie sa spui, in sala, ca nu ti-a placut. Nu se face si basta! E trist, domnilor!
Io ma-ntreb neste chestii:
1. de ce-s baiat valabil numai cind ii aplaud si devin brusc incompetent si nesimtit daca-i huidui?
2. lu’ musiu Bleont i s-a intimplat vreodata sa nu-i porneasca masina din prima? da? si i-a injurat pe fabricantii masinii? si astia l-au chemat pe el la linia de productie sa-i spuna “na, ma, fa tu o masina mai buna daca esti jmecher”?
3. Pavarotti a fost si el huiduit la Scala acu citiva ani. Ma-ntreb daca o fi reactionat la fel de provincial ca pleiada noastra de mari actori. Ce-ati zis, domnilor actori? A… “Nu voi sa stiu, stimabile, de Europa dumitale”? Sigur, nu va deranjati, n-aveti nici o legatura…
[...] Dupa numai doua zile si doua spectacole vazute ma intreb daca nu cumva cer prea mult de la un festival. Doar e festival ca sa arate crema !!! Piese care incep cu intarziere (si-s si al dracului de lungi; acum nu ca as milita pentru micsorarea lor sau taierea din scenariu); actori slabi care nu-ti spun nimic, garderobiere care-s plecate cu sorcova, televizoare fixate pe OTV in foaier, prestatii isterice prin care actorii inteleg ca se produc mai convigator cand de fapt mie imi dau dureri de cap, samd. Macar am dreptul de a nu aplauda. [...]
Cum vine asta cu “Pingback by FNT « Doinash’s Weblog” ? Ca eu nu am facut-o!