ofensiva amatorilor
Written on April 20, 2010
În sfârşit civilizaţia noastră a atins acel grad de dezvoltare care îi permite oricui să-şi exprime total incompetenţa.
Din ce în ce mai mulţi cetăţeni au tendinţa de a avea încredere mai ales în tipi la fel de nepricepuţi ca şi ei. Admiraţia nu mai funcţionează ca pe vremuri, acum e şi ea supusă democraţiei. Adică nu poţi să te apuci să te umileşti în faţa unuia care e mai bun decât tine.
Te raportezi numai la persoane care nu-ţi pot crea complexe, oameni cu acelaşi grad de
handicap practic ca tine. De asta, e bine ca sfaturile să fie cerute mai ales de la necunoscuţi, pentru că cei avansaţi îi simt după privire că nu au cum să-i încurce mai tare decât sunt deja. Şi orice idiot se simte şi puţin flatat şi puţin obligat să-l încurce pe altul.
Nouă români din zece sunt oricând gata să îşi dea cu părerea despre cum ai putea să ajungi într-un loc despre care nu au nici cea mai mică idee. Nu ştiu – e o expresie pe cale de dispariţie. Telefonul sună în draci la orice emisiune radio sau TV, SMSul transportă zeci de mii de întrebări ale unor oameni care la prima vedere par să aibă şi discernământ şi tot ce trebuie ca să umble liberi pe stradă.
Am văzut că înfloresc acum blogurile cu reţete culinare. La fel ca şi doamnele cu unghii foarte lungi şi zece mâini stângi care sorb cu nesaţ tehnică de bucătărie de la emisiunile lui Jamie Oliver, majoritatea populaţiei crede că dacă transcrii corect o reţetă, mâncarea e cel puţin pe trei sferturi făcută.
Dacă te uiţi la toate emisiunile, ai deja centura neagră şi poţi nu numai să găteşti tot felul de grozăvenii, dar, mai ales, să dai sfaturi competente şi să începi încet, încet să devii puţin mai doct. Insistenţa e cel mai bun înlocuitor al credibilităţii. Regula numărul unu e că orice tembel poate avea un fan club, deci merită efortul.
Frecvenţa cu care baţi câmpii se transformă cu timpul în reputaţie, indiferent de mediul în care activezi. Iar seriozitatea tonului te va ajuta să ajungi şi mai repede la consacrare. Regula numărul doi: nu râde la poantele altora, ci foloseşte- le ca să dovedeşti câtă dreptate ai şi cât sunt ei de superficiali.
Toţi amatorii au întotdeauna la îndemână o cauză înaltă. Taximetriştii îţi spun cât ar fi trebuit să coste autostrada, unii simt că se pricep bine la bucătăria franţuzească pentru că au mâncat borhot la Paris, într-un weekend câştigat la o promoţie. Alţii vorbesc despre marile valori şi sunt peltici, unii sunt senseii decoraţiunilor interioare, pentru că au citit multe reviste proaste şi au multă gresie acasă.
Regula numărul trei: nu îţi schimba părerea chiar dacă cineva îţi demonstrează că nu ai nicio urmă de dreptate. Şi fii convins că toţi cei din jurul tău sunt nişte amatori nenorociţi. E o atmosferă ca după naţionalizare: stăpânii sunt puţin reţinuţi în lagăr, la canalul Dunăre- Marea Neagră, iar slugile taie picioarele meselor florentine, ca să poată mânca o mămăligă ca la mama acasă, în Capra cu trei iezi. Profesioniştii sunt antipatici, cei care ştiu să facă bine ceva sunt plicticoşi şi par aroganţi, tocmai din cauza competenţei.
Regula numărul patru: nu uita niciodată că degeaba eşti tâmpit, dacă nu străluceşti.
Mi-a povestit unul dintre proprietarii magazinului de delicatese Comtesse du Barry, unde se găseşte acum o selecţie de 300 vinuri, că a intrat într-o bună zi un domn, care s-a uitat cu atenţie la pereţii tapetaţi cu sticle şi a întrebat destul de ofensat: E cineva aici, care se pricepe la vinuri? După ce i s-a răspuns că s-ar găsi cineva, la nevoie, domnul a încheiat maiestuos: bine, hai că trec mai târziu.
Filed in: evz.
ai dreptate, din pacate nu mai este vizibil cine e amator intr-un anumit domeniu si cine nu. Simularea e pe primul loc pare ca…
[...] This post was mentioned on Twitter by razvan exarhu. razvan exarhu said: on my blog ofensiva amatorilor: În sfârşit civilizaţia noastră a atins acel grad de dezvoltare care îi permite ori… http://bit.ly/aEbZPo [...]
Subscriu! Adevaratele “modele” nu sunt promovate, pentru ca nu fac rating! Si atunci, sunt copiate vedetele care locuiesc in garsoniere si apar la 0TV, Capatos sau …’La naiba!’
In plus, daca avem burta plina e si mai bine, putem vorbi mai mult, si daca nu am castigat nici o excursie, ne ‘culturalizam’ cu Jamie…
In sport e mai rau: Becali cu fratii si verii lui, Marian Iancu, Vasile Turcu, Cristi Borcea….
probabil avea rezervare la http://www.clubmilliondollars.ro deci putin indecis.
frumos spus.
da!super !
foarte buna asta: “Frecvenţa cu care baţi câmpii se transformă cu timpul în reputaţie, indiferent de mediul în care activezi.”
In mare parte de la televizor ni se trage. Totusi te-ai gandit vreodata ca ‘asa trebuie sa fie’ anii dupa comunism plasati fix peste globalizare?
La scara macro lucrurile se situeaza in indicatorii de normalitate si doar asta conteaza. Individul? Fiecare cu ai lui.
“unii sunt senseii decoraţiunilor interioare, pentru că au citit multe reviste proaste şi au multă gresie acasă”
cum era aia ? – prin acumulari cantitative se obtin salturi calitative … parca asa suna.
in orice domeniu romanul este expert; intr-o vreme am crezut ca doar 3 sunt domeniile la care toti se pricep: sport (a se citi fotbal), medicina si politica. ultimii ani mi-au demonstrat cat de mult ma insel.
cel mai frumos moment e atunci cand vine un outsider si-ti explica cu pretiozitate cum sa-ti faci meseria (in care ai cel putin o diploma)
trist… dar pana la urma fiecare pasare pe limba ei piere.
@noaa
“cel mai frumos moment e atunci cand vine un outsider si-ti explica cu pretiozitate cum sa-ti faci meseria (in care ai cel putin o diploma)”
Hai sa iti spun ceva, eu am fost exmatriculat in anul 3 de facultate. Acum vreo 3 luni un fost coleg m-a sunat sa il ajut cu probelemele de la examenul de licenta. Am rezolvat intr-o ora toate subiectele, din 2005 pana in prezent din ambele sesiuni cu tot cu explicatiile de rigoare, altfel mi-ar fi luat 20 de minute maxim.
Facultatea nu face doi bani daca nu e de fapt de nasul tau, suntem o tara plina de studenti licentiati (am si meditat studenti in ani terminali care in mod evident au facut studiile degeaba).
Profesionalismul este dat de standardele pe care le adopti si pe care ti le impui in meseria pe care o ai. Nu de diplome, cel putin nu in tara asta.
@ dino : tocmai din aceasta abordare – ca diploma nu valoreaza 2 bani – apar “expertii” care de fapt nu au nici un fel de pregatire in domeniul respectiv.
nu incerc sa ridic in slavi sistemul de invatamant romanesc, dar sunt scoli in care daca vrei sa inveti o poti face, o poti termina fara sa fi trecut precum gasca prin apa.
evident ca exista si autodidactii care fara sa aibe o hartie care la sa le ateste cunostiintele pot fi adevarati profesionisti.
eu imi practic profesia cu mare placere si ma incapatanez sa o fac in aceasta tara si ce incercam sa subliniez era lipsa unei anumite modestii in abordarea discutiilor – sau mai pe romaneste : poate amaratul ala din fata mea stie mai multe si poate am ceva de invatat de la el, macar pentru faptul ca are o hartie care sa spuna asta daca nu din alte motive.
“sa aiba” si “cunostintele”
Multumesc
vai, razvan! toate martha stewart de bucuresti – ca locatie actuala, de vasilati ca loc de nastere – se dau cu capul de pereti acum…
hmm. ar trebui sa ma simt ofensata, dar nu ma simt. ciudat.
dureros de corekt spus. si e grav. nu e deloc bine.
[...] reusit sa trec peste cenzura, caci ca am citit un text frumos (nervos si relaxat deopotriva) numit ofensiva amatorilor. El se termina asa (dar eu as da totusi click pe link, ca sa il citesc pe [...]
hmmm:)) poate ar mai trebui inventata o regula, inainte de raspunsul la orice intrebare din univers, o usoara meditatie nu strica si e mereu de efect. pentru ca mai apoi sa.. stralucesti:)
“Lumea e mică! Ce mai… câteva mese!” apropos de Comtesse du Barry
nu mai poate omu sa fiarba un melc acasa, pe aragaz, ca sare un destept si-ti spune ca habar n-ai cum se face escargotu.
chez mazilique?
)))
amre dreptate ai
Foarte adevarat! Nu stiu ce sa zic atceva
cea mai naspa treaba e ca multi din cei ce zic sau ar zice ca ce adevarat post, se regasesc in el.
Cred ca viata are un minunat mod de a echilibra lucrurile, de a recunoaste meritele celor buni (profesionisti) si de a se debarasa discret de amatori. Din pacate timpul necesar acestei curatenii este destul de indelungat si provoaca chinuri care se manifesta prin articole de genul acesta care, apropo, sunt absolut minunate, atat ca discurs cat si ca stil. Asta, asa, ca sa-mi dau si eu cu parerea, sa nu raman mai prejos
uite cati se pricep si la asta cu amatorismul
in sfarsit, concluzia
ai dreptate: a da raspunsul “nu stiu”…asta prespune ceva inteligenta!! imi e dor de inteligenta aia curata, neschimonosita, fara neologisme greu pronuntabile dar pronuntate deliberat…sincer, imi e dor de decenta!
[...] Tocilă: Facem să fie bine și în Brașov – Lecturi Urbane Răzvan Exarhu: Ofensiva amatorilor Cosmin Alexandru: Uită-te la mine, ca sa vezi cât te iubesc! Călin Fusu: Cum am facut primul [...]
alina te iubesc
hai sa vorbim TARE si de sus, chiar daca suntem numai noi doi, la un metru unul de altul. iubesc bucurestiul
o sa fie bine, vom vorbi tare si se va auzi bine.
subscriu…
sa nu uitam ca e nevoie de multa intelepciune pentru a da raspunsul “nu stiu”; si cat de greu e sa te exprimi simplu si logic, dar ce ziceti de decenta? mie mi-e tare dor de decenta si de educatia aia elementara; nu suntem toti genii dar inteligenta cel putin medie cu buna-crestere ar fi reteta suficienta pentru o atitudine civilizata…nu stiu cat vor mai fi distractive neologismele complicate mixate cu “englezisme” fara rost si rostite de persoane fara educatie de bun-simt ?!…
Am fost acum citva timp la un interviu pentru un post in Franta.
M-au intrebat daca stiu despre A si le-am spus ca nu stiu dar – sunt gata sa invat.
M-au intrebat daca stiu despre B si le-am spus ca nu prea stiu dar – sunt dornic sa invat.
M-au intrebat care este nivelul meu de pregatire in C si le-am spus ca destul de mic dar ca – abia astept sa invat.
Intr-un moment rar de luciditate mi-am dat seama ca eu nu stiu aproape nimic din domeniile A, B si C de care avea nevoie angajatorul.
Am asteptat atunci cu sufletul la gura sa ma intrebe si despre domeniul D, gata fiind sa plusez ca sunt expert.
Nu m-au mai intrebat.
Doua nopti nu am mai dormit de ciuda ca am fost atit de sincer.
Dupa ceva timp m-au sunat sa imi spuna ca am fost acceptat pentru acel post si ca abia asteapta sa inceapa colaborarea cu mine.
Nu mai ramine decit sa fiu sincer pina la capat si sa le spun ca NU STIU sa invat.
Insurclasabila asta cu “senseii decoratiunilor interioare”. Fara umbra de indoiala “frecvenţa cu care baţi câmpii se transformă cu timpul în reputaţie”. Sunt invidios.
Modestii mai au oare vreo sansa? Ma refer la cei care nu au uitat inca vorba “stiu ca nu stiu nimic” si prefera sa taca, umili, si cei care rosesc in tacere de jena celorlalti si in locul lor.
E un punct de vedere, chiar e, adica din punctu asta chiar vezi. Ceva. Si raspund: asa, si? Cina va zise, d-le Exarhu si ascultatori de blog, ca ‘mesele populare”, din care, ne place sau nu, facem chiar acu, toti, parte, (ca traim in ele), ca asa un punct de vedere le lumina calea mintenas ce citira? Adica ce, mesele populare “are”sanse se ezixte? eu crez ca-i gresit. N-are. Au cativa oameni care vad adevarul, iar noi astilalti, si daca ni-l spun ei, daca ni-l arata, tot nu-l putem recunoaste. Pentru ca nu suntem egali. In nimic. Dar, oricum, frumos comentariu, mi-a umplut cateva minute, e bine scris, multumesc. In rest, dincolo de divertismentul lecturii, revin cu intrebarea: asa, si?