Razvan Exarhu

Discriminarea a fost descoperita duminica trecuta in Romania. Sau cel putin asa se poate intelege din aceasta superoferta de scandal post-referendum. Nimic din mizeriile anticelalalt cu care suntem indopati ritmic de atatia ani nu a putut face fata nobilei indignari ipocrite. Ca de obicei, un rau general exista numai daca este observat accidental in gesturile unei persoane publice.

Si este judecat exclusiv cu acea masura. Dupa care isi poate vedea linistit de treaba lui, in mintile tuturor. Cine ar fi crezut ca exista atatea comitete si comitii antidiscriminare, cine ar fi crezut ca exista atatea constiinte si forte care vegheaza in timp ce ungurii se transforma in fiecare zi in bozgori, homosexualii in poponari, tiganii in ciori si fetele in pasarici?

Pentru mine a fost o bucurie sa aflu asta, mai ales ca si eu am facut parte, la vremea mea, din lista evreilor mascati din Romania. Si, ca un grec aroman basarabean si ardelean ce sunt, mi s-a parut ciudat sa fiu facut jidan imputit – doar pentru ca purtam o caciulita mai sumara, asa, ca o chipa – de catre un tembel care a trecut pe langa mine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Dar cum vin din Braila, unde toate natiile traiau bine unele cu altele, privesc cu o oarecare duiosie prostiile astea. Intr-o perioada in care lumea era mai saraca decat acum si mult mai asmutita, nu mai departe de 7-8 ani, unele dintre cele mai aprige pozitii antimaghiare veneau din sudul tarii, ca o dovada ca tampenia si ura se mai si invata.

Si nu-mi amintesc de vreun discurs sovin sau rasist al acelei categorii de indivizi turbati si nevaccinati care sa fi fost sanctionat macar printr-o dezbatere publica, daca nu prin alte masuri de justitie mediatica. Dar sigur ca exista avantaje si in astfel de momente penibile.

E un inceput timid al integrarii in discursul public al unui anumit tip de subiect care nu face rating pentru ca toata lumea e obisnuita cu el. Si mai e si o ocazie de a afla ca exista oameni care fac lucruri bune fara sa primeasca medalii pentru cea mai frumoasa coafura morala.

Dar cum categoria sufera masiv de consistenta, ramanem ca de obicei singuri cu cei care ridica problema si o lasa acolo. Cei care nu reusesc sa creeze o fluenta a subiectului, o dezvoltare fireasca a lui, tocmai pentru ca sunt mai mult sau mai putin onest interesati de o singura fata intunecata.

Educatia antieficienta, pe care majoritatea a mostenit-o de la ceausescu, de la parintii dresati de ceausescu, de la bunicii marcati de neputinta de a produce vreo schimbare in lumea in care au trait, isi arata coltii de portelan in mai orice discutie publica. In loc sa repare un rau sau sa faca un bine, infiereaza. In loc sa identifice o boala, in loc sa descrie simptomele, consecintele si gravitatea ei, vorbesc despre cum se manifesta ea la Traian cand merge la cumparaturi. In loc sa fereasca de prostime lucrurile grave, le lasa pe mana celor care transforma totul in deriziune.

Demnitatea subiectelor nu reuseste nicicum sa scape de acest blestemat patetism de fecioara cu machiaj de contorsionista. Nimeni nu invata in acest fel nimic, nimeni nu intelege decat ca putem sa ne dam protestatari si solidari executand celebrul haz de necaz si repetand in nestire sintagma rusinoasa.

Si cu atat mai lipsita de sens este toata aceasta retorica despre corectitudinea politica, despre necesitatea interzicerii unor cuvinte, altminteri foarte vii si pline de sens, care fac parte din expresivitatea limbii. Se umbla la dictionar, neglijand constant cutiuta cu maimute a taberelor care se infrunta, fara sa mai stie bine de ce.

Raul exista numai atat cat poate face rating alaturi de bunavointa care admite pauze publicitare. Cand aud de schimbarea mentalitatii, imi vine sa scot telecomanda. Cand vad liderii de opinie amestecand in cazanul cu fantome, punand vartejul din nou in miscare – asa, de kiki – ma gandesc la o vorba foarte inteleapta a lui Ghandi, pe care am auzit-o in englezeste: Be the change you want to see around. Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in jurul tau. Si, in rest, multa sanatate mintala, ca nu se stie cand e buna.

publicat – 26 mai 2007 in evz