patria descurajării
Written on February 22, 2008
| Nu se poate, nu se face, nu se cade, nu se vrea, nu poţi, nu are rost, nu e momentul, nu o să reuşeşti. Astea sunt sfaturile pe care le primim din timp, constant, de la o mulţime de binefăcători dezinteresaţi.
Organe abilitate, instituţii de învăţământ, prieteni naivi sau înspăimântaţ i, specialişti neîncercaţi vreodată de vreo viziune sau ziarişti care l-au cunoscut de mici pe baubau. Studiile spun că un copil de 4 ani este infinit mai creativ decât unul de 8 ani, pentru că se află înaintea momentului în care începe să fie hrănit spiritual pe bază de NU. Imediat ce micuţul om liber se integrează în lume cu ajutorul lui mamaie şi tataie, descoperă condiţ ia de popândău care se uită în toate părţile, aşteptând să i se confirme că nu este deloc bine ce face. Şi că va greşi capital dacă nu va sta în banca lui. Neîncrederea în propriile forţe este probabil secretul care face lumea fie o oază de linişte aseptică, fie un cuib de viespi ţinute prea mult în soare. NU este silaba sacră a practicanţilor descurajării ca stil de viaţă. Neîncrederea amputează mai crud şi mai rapid decât un fierăstrău, te orbeşte şi te aşază în tagma victimelor care îşi petrec viaţa în aşteptarea unui sfat salvator. M-am născut într-o epocă în care NU era politică de stat şi protocol de educaţie. Lumea se definea prin suma lucrurilor pe care nu puteai să le ai, să le faci, să le simţi, să le împărtăşeşti, să le imaginezi. Într-un chip ironic, o generaţie inoculată perfect cu germenii capitulării necondiţionate se zbate să mişte lucrurile pe bune între rândurile perfect aliniate ale securiştilor deghizaţi în oameni de afaceri de succes, plini de învăţăminte senzaţionale: munceşte un pic numai dacă tatăl tău nu a fost general. Deşi există oameni care demonstrează pe viu, zilnic, că NU nu există şi că simţurile combinate cu bucuria sunt cele care îţi arată calea, o lume imposibil de imaginat astăzi continuă să producă virusul mediocrităţii dobândite. Boala asta te face să priveşti încruntat mereu şi să crezi că prostiile pe care le faci sunt reguli pe care oricine trebuie să le respecte. Sau, şi mai rău, că experienţele prin care treci ar trebui să te facă mai impermeabil, mai rigid, mai dur şi singur – nu mai uman şi relaxat. Oricât ar părea de ciudat, sfaturile bune le dau în continuare oamenii înţelepţi sau măcar conştienţi de relativitatea înconjurătoare. Specialiştii sunt o specie în sine, gata să dea grădinilor zoologice exemplare minunate, unice, aiuritoare. Ei sunt capabili să demonstreze oricând contrariul şi că, fără ei, nimic nu ar fi ceea ce este. Dacă este. De la descurajarea imensă care porneşte din buletinul de ştiri şi sfârşeşte în agresivitatea paşnică a avocaţilor de la care poţi înţelege cât de păguboasă poate fi buna înţelegere, totul îţi arată că este construit în jurul nostru de la modelul ideal al unui mare NU. Cei care dau sfaturi fără să transpire sunt cei care pot preda cursuri de lipsă a îndrăznelii, de stagnare, de fanfaronadă şi şmecherie meschină. Aşa poţi afla drumul care te duce direct către momentul în care-ţi vei rupe gâtul fără nicio şansă de recuperare. Descurajarea este o politică subtilă de partid, de stat, de media şi de fapt. Restauraţia poate să continue în timp ce oamenii de succes pozează încruntaţi în revistele de specialitate. Poporul pozează încruntat în metrou şi ştie că trebuie să facă orice pentru a-şi vinde sufletul pe nimic. NU este cuvântul profet în numele căruia lumea face sau nu face nimic. E ca un tapiţer de la Sala Cassandra care încerca să-mi monteze nişte aripi de înger, pe când eram student şi jucam împreună cu un prieten în piesa de absolvire a unui alt prieten student la regie, albanez din Kosovo. Aripile erau grele şi foarte mari şi ar fi trebuit să fie susţinute de nişte hamuri din pânză. Unghiurile hamurilor erau calculate la 90 de grade, dar pânza era mult mai conciliantă şi se plia în alte unghiuri, în care aripile se lăsau. Am probat aripile zi de zi, timp de două săptămâni. Au sfârşit prin a fi înlocuite printr-o aripă ca de rechin, desfiinţată şi ea în cele din urmă, pentru că tapiţerul nu accepta că unghiurile drepte nu sunt întotdeauna posibile. Argumentele pe care le construiam pentru a-l convinge pe tapiţer că se află pe o cale greşită sunt valabile oricând într-o conversaţie cu unul dintre cei care au centura neagră la NU. Argumentele folosite de strămoşul meu, Constantin Esarcu, cel care a făcut posibil Ateneul Român, sunt adorabile azi în ochii celor care nu pot să priceapă cum se făcea că măreaţa clădire se ridica într-un fel de sălbăticie de la marginea oraşului. Chiar dacă deja e greu să argumentezi mereu împotriva descurajării zilnice în care suntem încurajaţi să trăim, tot mai găseşti un moment de derută pozitivă, când te poţi consola înţelegând că şi visele sunt mici şi mijlocii. publicat în evz, 23 februarie 2008 |
Filed in: haideti sa haidem.
se poate, sigur ca se poate! iata:
http://www.pirate-artmag.com/
totul e sa vrei stii sa suporti greutatea aripilor, pardon a ideilor!
moşule, sper că n-ai nimic împotrivă să preiau articolul ăsta şi la mine. e beton. eu unul m-am simţit vizat .. oleacă .. oleacă mai mult.
peace!
cat de adevarat! peste cate nu-uri am dat si eu in tanara-mi existenta. cate maruntisuri penibile, dar care pot sa-ti schimbe viata.
e o filosofie de viata groaznic de ilogica, in care eu ma autodistrug incet dar sigur, si de ce sa nu te ajut si pe tine? pe cand contrariul ar fi mult mai simplu si mult mai profitabil…
oh, utopie…
Dar noi? Noi ce fel de centura avem?
orice, numai de castitate sa nu fie
Stii ce e interesant? ca traind intr-o lume in care totul e rau, toti sunt nemultumiti, am zis ca poate nu e doar ceva psihic de la poporul roman, poate si patronii de firme profita de mentalitatea asta si chiar ii fac pe unii sa sufere la locul de munca sau chiar isi bat joc de clienti.
Asa am ajuns sa infiintam eOpinii gandindu-ne ca daca tot sunt nemultumiti pe drept cuvant vor veni toti sa se planga pe un site de la consumatori pt. consumatori. Ca isi vor spune parerile personale, argumentate vis-a-vis de firmele alea mari si rele sau bancile sau toate necazurile care ii apasa zi de zi.
Nu a fost sa fie. Oamenii nu sunt interesanti sa-si spuna pasul, nici nu cred ca au unul, ei doar Nu stiu, Nu cunosc, nu vor, Nu ii intereseaza nimic din jur, nu scriu parerea, NU…
Am ramas tablou cand am vazut ca dupa de zeci de ori mai multa mediatizare decat blogul pe care aberez eu din cand in cand traficul pe site tinde spre zero, ca am de trei ori mai multi vizitati pe blogul ala…
Sau poate ca NU ii intereseaza sa spuna ei ceva, sa aiba ei o convingere, ei doar le citesc pe-ale altora. Ca nu de alta dar multi au parut sincer entuziasmati de ideea siteului dar Nu au scris nimic, Nu au contribuit cu nimic la ea. Ei doar citesc blogurile altora vad filme cu viata altora si chiar daca barfesc nu barfesc decat pe subiecte mondene, din informatii de la n-spea persoana, doar fiindca e mai simplu asa decat sa faci tu ceva concret, sa debitezi tu o idee, sa iti asumi ceva personal.
Eu sper ca incet incet, cu cate o floare sa prinda si ceilalti gustul imbobocirii, infloririi si simtul mirosului, sa isi traiasca viata lor si sa se uite la ce e in jur si ce-ar putea ai sa faca… ALIVE !!!
da, da, bine zis: avem numai patroni nenorociti si firme lacome in romania, cum e posibil asa ceva, cat mai toleram, etc.
desigur, asa e cel mai comod – in loc sa construiesti ceva, mai bine critici ceva gata construit de altii: efortul e incomparabil mai mic si, in plus, pari mult mai rafinat, intelept si situat deasupra mizeriei omniprezente si a patronilor care isi bat joc de clienti. doar ne pricepem cu totii la toate, acesta fiind si secretul ascensiunii meteorice a romaniei din negura timpurilor pana in prezent.
si iata ca s-a trezit o persoana inteleapta sa faca o “platforma” pentru centalizarea nemultumirilor. culmea ironiei e ca platforma in sine creaza motive de nemultumire, plin lipsa nemultumitilor care sa ii pretuiasca valoarea.
iar pentru ca toate acestea aveau nevoie de un nume, li s-a spus simplu: BlindGirl cu a sa eopinii.ro.
Deci cum vine treaba…nu e o utopie. Unii stiu asta, inteleg si mergem inainte, asta, desigur, daca reusim sa fim sanatosi pana la capat si sa ferim linia de contact. Pe ea, nu pe noi de ea. Razvan, tine-o tot asa,cum o tii probabil de cand esti,eu nu stiu decat ca de cand scrii in evz ma bucur. Ca nu e numa ei multi. Pentru asta iti multumesc. P.S.: n-am putut sa ma abtin sa nu introduc un tine-o tot asa
ei, lasa, ca si tu te tii bine, tot asa
razvan, putem sa luam articolul la pirata(r)t?
cu multumiri,
http://www.pirate-artmag.com/
@BlindGirl : ai şi tu dreptatea ta, dar nu ai venit cu o idee complet “genuine”. pe softpedia sunt topicuri întregi despre “ce nu vă place la firmele care vând XX”, unde XX variază de la ţoale la IT. şi nu doar pe softpedia. mai e un forum micuţ, consumator.info … keep digging and you’ll find out.
pai ala nu e forum, e cu totul atceva. E o baza de date doar cu asa ceva, fara offtopic-uri si alte minuni (forum va fi separat). Se noteaza fiecare firma dupa relatiile cu publicul, preturi, etc si se aduc argumente pro si contra. Ideea e ca intr-un amalgam de blog sau forum e mai greu sa gasesti notata o firma fara a vedea si alte chestii ce nu au treaba cu subiectul.
Daca reusim speram sa fim un punct de reper in cativa ani asa cum e softpedia la software.
Sper sa te uiti mai atent cand ai timp si sa imi zici ce crezi. Ca practic tu imi zic ca daca softpedia discuta despre masini pe threaduri un site cu o baza de date a tuturor masinilor si cu detaliile tehnice si problemele acestora separate cu notari si multe alte facilitati ce nu sunt pe forum ar fi inutil.
Multumesc!
Unde dai si unde crapa. Cavalerii NI se vor intoarce in curand.
Marfa….mare dreptate are domnu Exarhu..toti ne lovim de astfel de lucururi zilnic….acasa, la scoala, la munca, pe strada….ni se spune ca nu e bine, nu e frumos, nu se cade…etc….eu unul sunt satul pana peste cap!
Trebuie sa se termine cu tot negativismul asta stupid ca n-o sa evoluam deloc daca o tinem asa.
Inca o data felicitari pentru un articol cat se poate de elocvent.
’si visele sunt mici si mijlocii’ rulz!
ceea ce, in fond, e destul de naseol
Cu alte cuvinte, haideti sa haidem
imi aduc aminte de un joc care, la iesire, avea urmatoarea intrebare – sub forma de alegere liber consfintita
pana la urma, Razvan, “a fi” este o masura a rationalitatii noastre. “a NU fi” este unitatea de masura in ochii celorlalti.
[...] 23, 2008 NU Posted by bloglocke under Uncategorized Dureros de bun acest articol al lui Razvan Exarhu! [...]
@blundgirl: “Sau poate ca NU ii intereseaza sa spuna ei ceva, sa aiba ei o convingere, ei doar le citesc pe-ale altora. Ca nu de alta dar multi au parut sincer entuziasmati de ideea siteului dar Nu au scris nimic, Nu au contribuit cu nimic la ea. Ei doar citesc blogurile altora vad filme cu viata altora si chiar daca barfesc nu barfesc decat pe subiecte mondene, din informatii de la n-spea persoana, doar fiindca e mai simplu asa decat sa faci tu ceva concret, sa debitezi tu o idee, sa iti asumi ceva personal.” Ai dreptate; ca sa ai o opinie, trebuie sa gandesti; ca sa iti manifesti si sustii opinia, trebuie sa ai curaj si responsabilitate. Si ajungem la vorba bancului: “Da’ de ce atata graba?!”
E mai simplu sa primesti mancarea gata mestecata si, eventual, sa mai si faci nazuri ca nu este uniform faramitata sau nu este inmuiata si predigerata suficient, prin dizolvarea in saliva etc (scuze, nu incercam sa va provoc greata! E cel mai elocventa comparatie care mi-a trecut prin cap, atat).
NU stiu ce sa fac… Daca NU mai pot nici sa visez… e jale mare… (in sfarsit, o afirmatie 
)
@razvan: Hombre, ai reusit sa ma descurajezi profund!… NU mai am putere sa sper, sa cred, sa lupt, sa ma zbat etc… Deja m-ai convins ca eforturile mele (de om crescut in aceleasi timpuri ca si tine) sunt sortite esecului… Sa plec din tara, NU imi vine; sa raman, NU stiu cat mai pot… Grea decizie am de luat…
c’est tres nashpa!
tocmai ca din ce am scris cred eu ca ar trebui sa se nasca revolta, energia de forta contrarie, nu acceptarea unei infrangeri avant la lettre.
… da’ tare amuzant
n-am ce face, poate sunt io mai tâmpit, da’ nu pot decât să râd rău 
…
ai mare grija, o sa-ti iasa vorbe ca ai umor….
Raplica asta chiar mi-a placut!
Am incercat azi sa trimit si eu pe aceasta cale un mesaj nevinovat. Unde o fi fiind acum?
– e derutant, nu?
minunat. multi suntem intoxicati cu mediocritate. dar mai dai din cand in cand peste cate cineva care iti deschide ochii: fii capitanu’ nostru
!
excelent!
mi-ai dat o pofta de viata azi, cum n-am simtit de mult
ma duc la un client mai tarziu…, cred ca o sa-i dau tot ce imi cere, merita!
deci, cum a fost la client?
am hotarat sa facem o tombola impreuna, ca sa dam niste premii vizitatorilor (la stand), SMAEB 2008
a functionat!
mai citesc o data articoulul asta…
problema asemanatoare.
incearca aici:
http://www.ted.com/index.php/talks/view/id/66
punctat frumos si pedagogic. poate ajuta.
subtitraj nu am gasit
very inspiring, multumesc.
(conferinţele TED sunt foarte mişto, deşi linku de mai sus nu mai merge. deci fără legatură cu articolul (ca să fiu consecvent cu mine), uite una dintre favoritele mele:
http://www.youtube.com/watch?v=J4VzuWmN8zY
give it time, are 17 minute, dar merita, every bit of it.)
ai putea da mai multe detalii despre constatin esarhu (am gasit prea putine lucruri-naturalist,medic,diplomat roman)?sau unde as putea gasi?
deci…boier (si) prin traditie?…:)
mi a placut articolul-energizant!
http://bucuresti.wikia.com/wiki/Ateneul_Rom%C3%A2n
what puzzles me e ca numele Constantin Esarcu devine pe parcursul articolului C. Exarhu…ceea ce e probabil menit sa explice evolutia istorica a numelui…sau nu.
[...] unii oameni mai dificili, mai greu de multumit? Poate… Probabil cerem lucruri mari intr-o patrie a descurajarii, intr-o lume condusa de reguli idioate, de conformisme impuse si de “nu”. Nu trebuie sa [...]
atat de bine m-am regasit in aceasta insemnare.
si e si mai trist sa traiesti atat acest NU social de care vorbiti, cat si NU-ul ca egoism parental, daca vreti. le-am trait pe ambele si din cauza asta, de multe ori, cand ma simt asa, ALIVE, inca ma intreb daca SE CADE.
sper cu tot sufletul sa nu transmit astfel de NU-uri in urma mea.
mai nou am aflat ca NU mai e voie prin manuale cu teoria lui Darwin, NU mai e voie cu Voltaire, Camus, Nietzsche… asta asa, sa nu se confuzioneze prea tare in cazul in care suntem curiosi si citim.
Ca ei nu-s de acord cu teoriile bisericii. Si atunci biserica le scoate. Asteptam cu nerabdare sa se lumineze biserica, ca mai sunt multi altii care au avut pareri contrare ei. Si la lasam scoala reintorcandu-ne la muncile campului.
Oare cine este pregatit si cand anume sa invete despre o teorie sau alta si cine ii poate interzice accesul la cunoastere? ( cam asta se intreba si Umberto Eco in “Numele Trandafirului” cand revedea Evul Mediu si cam asta ma intreb si eu azi)
(…) Razvan Exarhu scrie despre patria descurajarii (…)
Imi place cum scrii. Esti un pic cam psiholozof si asta imi spune ca ai
sigur neamuri matematicieni si sahisti deosebiti. Adevarul este ca nici
‘fizionomia’ nu iti ‘dezminte’ vorba. As vrea sa continui!
Cu amicitie,
Radu S.
merci, noi sa fim sanatosi, bine ca ne intelegem – cu sau fara sahisti