Profesiunea: antimanelist
Written on May 25, 2009
“Iubesc România, de aceea mă gândesc să emigrez! Ieri am fost la sediul SPP din Cotroceni pentru a-mi fi returnat un obiect “periculos” pe care agenţii Serviciului de Pază şi Protecţie mi-l reţinuseră cu o săptămână în urmă.
În general, atunci când preşedintele participă la un eveniment într-un spaţiu închis, măsurile de securitate impun reţinerea obiectelor considerate periculoase. În cazul meu a fost un briceag Victorinox care mi-a fost pus “la păstrare” primind în schimb un bon cu un număr dat şi obiectului.
Cu el îmi puteam primi înapoi “arma letală“. Acest lucru se putea face imediat după terminarea evenimentului sau la sediul lor din Cotroceni. Nu am reuşit să-l recuperez imediat, fapt ce însemna că mă voi duce personal după el. Am ajuns acolo după fix 7 zile.
Răspunsul lor a fost următorul: “Ne cerem scuze, nu-l găsim!” M-am gândit să-mi păstrez calmul şi să nu exagerez. Unul din agenţi a început să sune, să caute, să încerce să dea de urma lui. Bineînţeles, fără nici un rezultat. “Nu ni s-a mai întâmplat niciodată!” era scuza lor.
O agentă blondă, care pufăia dintr-o ţigare foarte energic, mă întreabă cu un zâmbet “suspect” pe buze: “Era de firmă, cumva un Victorinox sau…?” Îi răspund că da. Într-un final mi-au luat numărul de telefon ca în cel mai scurt timp să mă anunţe dacă îl găsesc.
PS: Agentul SPP m-a liniştit că în cazul în care nu-mi vor găsi briceagul vor fi puşi în situaţia de a-mi cumpăra altul! “Dragut” din partea lor, doar că acel briceag era un cadou, aşa că avea o valoare sentimentală! “
Ce aţi citit până acum e mărturia unui blogger pe care îl găsiţi la http://blogoflender.wordpress.com. Odată cu acordul de preluare a textului am primit de la autorul lamentaţiei online şi un update despre situaţia kestiei: a fost chemat azi, vineri, 22 mai, să I se dea la schimb briceagul unui lucrător SPP, aşa că deocamdată negocierea continuă.
Deja e de râs. În afară de o legitimă revoltă, singurul lucru care mi se pare că nu stă în picioare este fraza de deschidere, cea cu emigrarea. Şi în majoritatea discuţiilor publice despre ce ni se întâmplă zi de zi, pe care le citim în ziare sau pe net, le auzim la radio sau tv, concluziile sunt la fel de abrupte şi la fel de puţin cântărite, să zicem.
Disproporţia e întotdeauna vizibilă la rece, dar niciodată atunci când vrei ca odata cu problema ta să rezolvi şi restul kestiilor presante. Ficare mică luptă se confundă cu o cauză generală. Aşa a ajuns o bună parte din populaţie, fie că e vorba de comunicatori profesionişti sau nu, să propovăduiască binele, cauzele drepte, solidaritatea şi alte nobile principii cu multe spume la gură.
A devenit o profesiune de credinţă să te dedici carierei de antimanelist sau anti-orice. E deja chiar o combinaţie de blazon nobiliar cu diplomă MBA pe kestii de joasă speţă.
Dacă înfierezi nişte cretini şi simţi că tu eşti legea, te poţi aştepta să fii adulat. Lumea se vede cel mai bine din activitatea bine remunerată, se pare, de opozant. Cine nu are probleme cu maneliştii, poate avea ceva de reproşat clanului capitaliştilor. Sau poate preferă să fie antipesedişti, antipenelişti, antirepublicani sau antiglobalişti.
Alternativa nu se întrevede decât în soluţii radicale şi din păcate infantile. Soluţia nu este o altă opţiune, nici o boare de negociere, ci părăsirea totală, dublată de arderea holdelor, otrăvirea fântânilor şi blestemarea pământului.
Am pomenit săptămâna trecută de doi agenţi de asigurări Omniasig, care şi-au ratat cariera de ajutor de şomer. Nu sunt supărat pe ei, nu vreau să plec din ţară pentru că m-au făcut să pierd timp şi să dau telefoane. O să schimb compania de asigurări. Orice doză de absurd este tratată într-o cheie nostradamică iar tot ce poate veni din omenie este ceva exclus din principiu.
Plângerea, petiţia şi reclamaţia sunt subiecte naţionale. Umorul şi înţelegerea relativităţii nu mai sunt demult printre noi. Iar ardoarea asta cu care cerem de la alţii ceea ce puţini dintre noi oferă la schimb e o boală de care nicio gripă nu ne poate scăpa. Oamenii par incapabili să se mai înţeleagă şi nu mai văd miza pentru care îşi pierd timpul şi viaţa.
Un manelist poate fi antiglobalist. La fel ca omul, niciun briceag nu e de neînlocuit. Ar fi bine ca noua noastră lume să nu se închine la: Intolerează-l pe aproapele tău.
ps – multumesc blogoflender pentru ocazia de a trata un subiect de blogging descoperit pe twitter 
)
Filed in: Uncategorized.
De s-ar putea intampla o minune sa scapam de manelisti..ce grozav ar fii..dar pana atunci, emigram si se rezolva problema instant
Ca bine te-ai gandit. Ptiu!
Stimate domn, mie nu mi-ar fi trecut prin cap sa-mi deschid o conserva de pate de ficat tocmai la Palatul Cotroceni. Au fost vigilenti baietii. S-au intrecut pe ei…
Salut. Am vazut cele 2 comentarii anterioare si cred ca cei doi ” are missing the point”. Subiectul propus nu era nici antimanelistii, nici spp-istii, ci ecartul intre efectul unei intamplari si interpretarea cauzei. Disproportia, cum bine spui tu Razvan, este evidenta zi de zi, iar sofismul este in ADN-ul romanului (tocmai am creeat o disproportie! ). De fapt, emigrare este un alt fel de” si de-ar fi sa mor, sa spui tuturor…”, acest defetism din care-si trag seva pierzatorii…..apropos de umorul pierdut si Miorita cea de toate zilele, sa va spun Miorita in varianta matematica :
Pe-un picior de plan,
in spatiul euclidian,
se ivesc pe cale
se cobor in vale
trei multimi de miei
cu trei logaritmei;
una-i injectiva, una-i surjectiva, iar alta-i bijectiva.
Iar cea injectiva si cea surjectiva,
mari, se vorbira,
si se-nmultira,
ca la apus de soare
s-o omoare
pe cea bijectiva.
Ca-i mai integrata si mai ordonata,
si-are functii multe, mandre si cornute.
Dar cea miorita, cu lana plavita,
de trei puncte-ncoace,
limita nu-i tace.
Ori esti integrata, draguta mioara ?
Dragutule bace, da-ti binumu’ncoace,
la puterea doi, ca-i patrat de noi si triunghi de voi;
cand o sa-nsereze, vor sa te-anuleze,
baciul injectiv si cel surjectiv.
Draguta mioara,
de esti integrala,
si de-ar fi sa mor,
sa spui tuturor,
sa spui X-lor,
ca-s intersectat, cu o mandra cateta,
la un cerc tangenta….
Morala : nu dati cu canapele in SPP-isti !
Pelicanul sau babitza?
Acesta este scrisul unui OM de 40 de ani care moduleaza, moduleaza si iar moduleaza… Insa citi dintre noi au virsta asta, ca sa poata privi lucrurile asa? Ar trebui consultata piramida virstelor.
Dar si piramida lui kheops
De acelasi autor
http://blogoflender.wordpress.com/2009/03/27/1074/
O cauza nobila, o umbra de nemultumire.
pe mine nu ma mai deranjeaza astfel de treburi…trebuie sa ne radem si noi de ceva, ca doar nu suntem in Elvetia!!!
Si daca suntem il elvetia?!!!!
Ar mai fi o treaba: m-am saturat de infinitivul si conditionalul cu 2 i (a se citi primul comentariu) dar nu am de gand sa emigrez din cauza asta.
Mie mi-e groaza ca la un moment dat se va trezi cineva sa “corecteze” regulile gramaticale folosind ca argument “asa scrie majoritatea populatiei”.
Si-atunci, cine stie, poate ai “fii” tentat sa emigrezi…
O fii adevarat si ce spuii
Eu, una, nu mai reusesc sa imi revin – sunt groggy ca boxeur-ul inainte de KO. Cum ma strabate un zambet de ingaduinta, cum iau inca o mostra de absurd local in freza. Am dimineti in care rezist la volan, prin Bucuresti, cu ceva muzica buna si tigari. Pana seara, bunavointa mea flutura steagul alb si se preda. Ma balacesc cateva ore in cinism, autocompatimire si stiri agramate si ma duc sa ma culc. A doua zi, o iau de la capat. Obositor.
Intr-o duminica am hotarat sa mergem la MNAC impreuna cu niste prieteni. A fost haios deoarece:
- la poarta Palatului parlamentului erau niste jandarmi la fel de apatici ca intotdeauna care nu te lasau sa intri cu masina
- drumul pana la intrare = maidan pavat din cand in cand
- la bilete ni s-a spus ceva remarcabil: pentru ca nu este aproape nimic de vazut in acest moment, nu se plateste bilet de intrare
- insa spp-ul era la datorie: o gagica blonda tragea cu sete dintr-o tigara
- mie mi-a gasit un briceag victorinox. am primit un bon in schimbul lui. de ce? am zis eu. pai dumneavoastra nu stiti ca in astfel de locuri nu se merge cu asa ceva?
- sus, la ultimul etaj erau niste copii care participau la un joc de-a radioul. interesant.
- la bar ne-a vandut un ceai intr-un ceainic jegos. nu pot sa spun ca ne-a servit pentru ca ni le-am carat singuri pe terasa. barmanul era in sort si se comporta de parca il tinea cineva cu forta acolo
- mi-am propus ca la iesire sa nu cumva sa uit si sa raman cu acel bon de carton uzat in loc de briceag (de aceeasi varsta cu mine)
- am pus bonul pe masa de laga aparatul cu raze x. spp-ista blonda (pe bune!) sugea la greu dintr-o tigara si vorbea la mobil. pe masa, langa cafeluta, avea briceagul rosu. ma uitam fix la el nedorind sa o deranjez din conversatie. sunt un gentleman totusi! tocmai cand incepeam sa ma gandesc ca insistenta cu care o privesc s-ar putea sa-i para deplasata sotiei mele, cineva imi vara sub nas briceagul meu. Multumesc!
Asa ca: frate blogoflender, incearca si la MNAC!
P.S. “Celor ce umbla la ei cu bricege Victorinox.”
Le-am spalat si mi-am schimbat atitudinea (am rata la masina de spalat). cine mai doreste, cine mai pofteste…
Azi un briceag, miine un omniasig, poimiine statul roman si iti trece viata pe sub talpi. Poti sa schimbi societatea de asigurari, poti sa iti schimbi locul de munca, chiar si orasul daca te-ai saturat de trafic.
Dar ce te faci cind de-abia te-ai privatizat si tu ca tot romanul si te suna prietena – care joaca si rol de secretar-contabil – plingind din cauza ca un functionar de stat face misto de ea a patra oara luna asta? Schimbi tara.
Briceagul, maneaua sau domnul Vacarus de la sectia financiara nu sint altceva decit picatura care bine ca a umplut paharul. Cunosc un gentleman care a plecat in Canada din cauza ca i s-a stricat Dacia papuc pe autostrada Bucuresti-Pitesti, chiar cind se intorcea de la fabrica in masina lui nou-nouta.
Written from Canada.
Da, lui porumboiu i-ar placea scena
Porumboiu… like in Cornel Porumboiu?
like da
Porumboiu daca vezi acest post:
Salutari de la colegul de banca din generala!
Adica io… adica Bogdan
Razvan, am cateva fotografii ca pot fi insotite doar de un comentariu de-al tau sau ‘no comment’. Iata una dintre ele facuta in curtea castelului Peles: http://1.bp.blogspot.com/_B9GBGxXt7uY/Shr16K8kIcI/AAAAAAAAAHQ/uVffR_cWwSQ/s1600-h/foto+027.jpg
Antimanelistul, da domle: Meseria viitorului!
Haaa!
nu, razvan, n-ai dreptate… razi cat razi de prostie, de rautate, de absurd… dar la un moment dat iti si revii dupa joint si-atunci iti zici: “wtf, am o singura viata, nu vreau sa mi-o irosesc asteptand sau incercand sa schimb Romania. mai bine ma mut intr-o tara civilizata gata…”. e-adevarat, nu se emigreaza pentru ca gemul nu-i la fel de bun ca in croissantul francezilor sau pentru ca ti s-a terminat pasta la pix.
Multi sufera de perfectiune si cer acelasi lucru si de la ceilalti… macar in idealismul si perfectiunea lumii lui visate a donat sange.
Altii doar improasca cu noroi fara sa faca ceva constructiv vreodata.
(Nu stiu cine n-a trecut printr-un moment din asta in evolutia personala…)
poate ca cinismul asta hazos merge la 40 de ani, cand ai reusit sa iti creezi o platosa.
astept un ghid la fel de extaziant despre cum ii faci educatie manelist-toleranta copilului tau.
[...] mi s-a părut epic şi emoţionant comentariul pe care mi l-a lăsat Hello la textul despre profesiunea de antimanelist. [...]
Totusi cei de la SPP mi se par mai mult decat ok – se zbat destul de mult sa corecteze un eveniment pe care ar putea sa-l ignore fara probleme.
hahahaha. ce buna-i aia cu piramida varstelor. =)) pe mine ma distreaza toate lucrurile astea (chiar daca am si de suferit de pe urma lor). atat umor involuntar ca in romania nu gasesti nicaieri. cum sa pleci?!?!