Top motive pentru a pleca sau a rămâne în ţară

in Blog, 02.06.2009

Ce au în comun Liviu Vasilică, familia, Eugenia, umorul involuntar, locurile de parcare improvizate şi gratuite, terasa Greenhours, brânza de burduf şi urda, prietenii, 12 litri de socată de casă şi cafeaua domnului Keskerian de pe Pictor Gr. Manolescu? Sunt câteva din motivele mici, personale, subiective, alintate sau ironice, poetice sau abrupt de sincere care îi pot face pe unii să nu plece din ţară. Am făcut un experiment pe blogul meu, pornind de la comentariul unui cititor

la textul publicat în evz săptămâna trecută, Profesiunea – antimanelist: “Azi un briceag, mâine un omniasig, poimâine statul roman şi îţi trece viaţa pe sub tălpi. Poţi să schimbi societatea de asigurări, poţi să îţi schimbi locul de muncă, chiar şi oraşul dacă te-ai săturat de trafic. Dar ce te faci când de-abia te-ai privatizat şi tu ca tot românul şi te sună prietena – care joacă şi rol de secretar-contabil – plângând din cauză că un funcţionar de stat face mişto de ea a patra oară luna asta? Schimbi ţara. Briceagul, maneaua sau domnul Vacarus de la secţia financiară nu sunt altceva decât picătura care bine că a umplut paharul. Cunosc un gentleman care a plecat în Canada din cauză că i s-a stricat Dacia papuc pe autostrada Bucuresti-Piteşti, chiar când se intorcea de la fabrică în maşina lui nou-nouţă. Written from Canada.”

Prozaicul ascuns în anecdota asta cu Dacia papuc şi care ar sta foarte bine în scenariul unui film de Corneliu Porumboiu, m-a făcut curios să aflu care poate fi sau care a fost declanşatorul unei asemenea decizii, cea de a pleca definitiv. Pentru că această picătură care umple paharul nu vine întotdeauna din lista binecunoscută de la ştiri sau din jelania obişnuită a fiecăruia.

Pe lângă problema auto şi un briceag confiscat la Cotroceni s-au adunat.feţele triste sau agresive, mirosul de pipi de la Universitate, interdicţia de a sta pe iarbă în parcuri, traficul, aparatul de stat indolent, bormaşina vecinului, muzica tare şi celelelalte, pe care le ştim prea bine. Surpriza a venit când am deschis un subiect nou, pentru echilibru, cu motivele care te pot face să rămâi în ţară.

Înghesuiala în comentarii a fost mult mai mare decât la motivele de plecat iar poveştile mult mai interesante. Mi-a plăcut şi că s-au revoltat unii şi m-au acuzat de patriotism, sanki, fără să înţeleagă relativitatea oricărei discuţii relaxate pe această temă.

Am observat că o parte din comentariile celor plecaţi şi supăraţi sunt pline de spume în continuare, deşi alegerea pe care au făcut-o şi distanţa ar putea să mai atenueze din furie. E destul de limpede că nu liniştea, împăcarea sau împlinirea nasc invective sau crize de nervi, aşa că distracţia în lectură e şi mai mare.

Cel mai mişcător e întotdeauna să regăseşti dimensiunea umană a unor perspective pe care toţi credem că le înţelegem mai bine de la depărtare. Importante sunt chichiţele astea ale minţii care poate să spuna da sau nu în egală măsură datorită unor amănunte, observaţii, atracţii sau respingeri care par o simplă joacă la prima vedere: “senzaţia permanentă de aventură, bancurile la o ţigară pe balcon, leuşteanul şi borvizul, să beau la terasă sau club până nu mai pot fără să-mi zică nimeni că trebuie să închidă, miştoul pe care doar noi îl înţelegem, prea bătrîn, prea gras, ciorba aia superbă de pe malul Dunarii la Dubova”.

Mie îmi plac mai mult astea, pentru că vorbesc despre bucurie şi neprevăzut. Celelalte nu au des seninătatea cu care vorbeşti despre lucrurile pe care nu le puteai face în altă parte sau indiferenţa cu care învălui după o vreme tot ce nu îţi mai spune nimic. Am păstrat pentru final comentariul care e bun şi de punct de plecare şi de concluzie pentru uşurătatea şi profunzimea tuturor lucrurilor cu care putem face pace.

Când eram în Franţa şi încă stăteam pe gânduri dacă să îmi prelungesc şederea sau nu s-a întâmplat trebuşoara următoare: o prietenă din România a venit în vizită şi ne-am băgat în duşurile care erau la comun, eu în unul, şi ea în cel de alături. Şi 15 minute cât a ţinut bălăceala am cântat împreună cât mai afon şi mai tare posibil “Marine, la nunta ta” de Liviu Vasilică. Bucuria acelui moment mă face să apăs pe “add comment” acum din camera mea de cămin din Bucureşti.”

ps – le mulţumesc tuturor celor care au intrat în acest joc, indiferent de cauza pe care au susţinut-o. enjoy your option 😉

Lasă un comentariu

  1. hello
    2 June 2009 la 02.06.2009 23:17

    So, in conclusion, multumesc Razvan!
    Foarte tare seria de articole, m-a facut sa ma gindesc mult la situatia mea de emigrant. Ma bucur macar ca dupa un an de Canada nu mai sint atit de vehement si plin de spume. In Romania eram..

    Acum doua zile gustul unui Peroni imported m-a facut sa-mi aduc aminte instant de berile romanesti din Vama Veche. E greu citeodata 🙂

  2. explorish
    3 June 2009 la 03.06.2009 07:38

    fain.
    ma intreb in ce masura unele din cimilituri snt expresii ale unui fel de sindrom stockholm. probabil, doar intr-o oarecare masura.

  3. andreea mihaela stan
    3 June 2009 la 03.06.2009 13:03

    bine razvan! tu faci lucrurile sa fie de 2 ori mai ceea ce sunt! 🙂

  4. Andruska
    3 June 2009 la 03.06.2009 14:35

    “Am observat că o parte din comentariile celor plecaţi şi supăraţi sunt pline de spume în continuare”
    Pai e normal. Nimeni nu pleaca de unde ii e bine. Cind pleci, o faci pentru ca nu mai poti, pentru ca te doare, pentru ca te sufoci. Cum sa te linistesti? Fie si in alta parte, fie si dupa multi ani, tot spumegi impotriva oamenilor si motivelor care te-au facut sa pleci.
    Ii anunt cu bucurie pe toti imigrantii ca sucul de soc se poate face oriunde. Chiar eu am facut acum doua saptamini la Budapesta si a iesit minunat. Un prieten mi-a raspuns dupa ce a cicit reteta de pe blogul meu ca a facut suc de soc la Oxford 🙂 Deci se poate.
    Ce-i drept, de urda si brinza de burduf imi e dor.

  5. Pildit
    3 June 2009 la 03.06.2009 16:49

    as vrea versurile de la ‘Marine, la nunta ta’, pentru ca am stat si eu Franta vreo 2 ani dar nu am auzit-o. Se pare ca face bine la moral

  6. Liz
    4 June 2009 la 04.06.2009 18:55

    da, chiar, ca melodia o stim 🙂

  7. A.
    4 June 2009 la 04.06.2009 23:19

    Eu tot ma gandesc la Panait Istrati si la acel mod de a privi calatoria ca o cautare indefinita si nesfarsita, pentru care nu ai nevoie de motive de genul asta ca sa pleci si care nu e acompaniata de regrete si resentimente, ci doar de firescul ala atat de amplu in sensuri ca de multe ori nu incape in cuvinte.
    Intr-o lume care nu mai crede deja de ceva vreme in granite si distante, chiar mai avem nevoie de liste care sa ne convinga ca e bine sa ramanem? Sau sa plecam?

  8. alexandrina
    16 June 2009 la 16.06.2009 11:20

    🙂 Eu tocmai am plecat de o luna in Franta, pentru ca dupa 12 ani de medicina cei de la ministerul sanatatii au tupeul sa-mi spuna in fata, cand m-am plans ca astept de patru luni certificatul de specialist fara de care nu pot profesa ” pai depuneti-va dosarul de somaj, doamna doctor”. Ei, na! Serios? Si iaca asa, asta a fost ultima picatura in paharul meu. In Franta e asa de bine ca in fiecare zi cred ca am murit si am ajuns in Rai. Am uitat de spume, ma mai apuca panica doar la gandul ca ar trebui sa ma mai intorc la Bucuresti altfel decat in vizita. 🙂 Stiti cat am incercat sa nu plec? Stiti cat am incercat sa rezist? Din pacate, pana la urma am cedat, fiindca pana la urma nici chiar borsul cu leustean nu ma mai putea tine in viata, ma sufocam, ma inecam, ma stingeam incet dar sigur. Acum vad stelele pe cer in fiecare seara, puzderie de stele. Invat sa beau vin cu paharul, nu cu galeata. Si respir. Respir. Respir. Si nu ma mai satur. Am un gol in suflet, dar mi-am regasit sufletul. Un point c’est tout.

  9. Romania nu exista « Viata la mansarda
    (author) 30 June 2009 la 30.06.2009 05:01

    […] inalti si campii intinse”, apare  canadianu’ si-i da peste nas ) Unii cauta pare-se motive pro si contra plecarii sau isi provoaca cititorii sa gaseasca 1000 de lucruri frumoase despre Romania. In ciuda unor […]

  10. aziz
    7 May 2010 la 07.05.2010 16:27

    ce mi-a lipsit mie? smantana cu mamaliguta de la vacuta lu’ mamaie. vinzatoarea de la farmacie care imi spune ca nu merge sa platesc cu cardul, smecherii de la brd care inca ma pun sa platesc comision lunar dupa 2 ani de la nefolosirea contului. berea cu prietenii la coltul blocului. dar o sa imi revin repede cand termin concediu din romania.

← Inchide