viaţa e ca o apă. sau nu.
Written on October 19, 2009
Un director de strategie de comunicare al unui trust de presă a plecat la sfârşitul lui septembrie să trăiască pentru cel puţin un an într-un bungalou, la 2 minute de plajă”.
Brăduţ Florescu, publicitar experimentat şi călător profesionist, a ales să se retragă, împreună cu cei 10.000 de euro puşi deoparte şi trei cunoscuţi, pe insula Koh Pha Ngan din sud-estul Thailandei. Cam aşa începe începe povestea care continuă zilnic pe blogul lui, http://bradut-florescu.blogspot.com, cu subtitlul – Vom trăi şi vom fi liberi:
Am pus ceva bănuţi deoparte. Nu mulţi. Nu vreau să cumpăr case sau terenuri pe-aici, nu vreau să deschid afaceri sau să petrec până dimineaţă cu sexy-asiatica. Vreau să învăţ să trăiesc cu cât am nevoie. Dacă învăţ, pot să stau aici un an, doi, trei. Dacă nu, ştiu câţiva oameni care or să mă aştepte la aeroport. N-am fugit de nimeni şi spre nimic. Mi-am luat dreptul de a exista, pur şi simplu, de a trăi ca un simplu om, necondiţionat de naţionalitate, statut social, istorie şi istoric, trecut şi aşteptări. Dreptul de a mă plimba dacă vreau şi de a sta dacă vreau, dreptul de a nu face baie în mare şi de a nu sta la plajă doar pentru că sunt aici. Dreptul de a nu încerca bucătăria thailandeză sau curvele thailandeze. Dreptul de a nu fi nicăieri, nicicând.
Îl cunosc pe tip, nu l-am mai văzut de câţiva ani, citeam ce scria pe blog şi la www.amazingrace.ro şi mi-a plăcut foarte tare gestullui, cu atât mai mult cu cât îi seamănă foarte tare. Am citit mai multe reacţii pe net şi mai toate sunt încărcate de un tip de melancolie centrată pe neputinţa de a duce la capăt o hotărâre asemănătoare. Am pleca şi noi, dar nu putem chiar acum, pentru că avem treabă, pentru că nu avem curaj, pentru că avem rate, slujbă, prietenă, câine, pentru că ne iubim ţara şi Transfăgărăşanul.
Anul sabatic sau downshiftingul foarte în vogă prin lume, nu au o mare popularitate pe la noi şi e natural să crezi că e bine să trăieşti în tot felul de false ataşamente emoţionale şi certitudini. Am văzut mai demult un spot TV genial pentru Ikea, care spune cel mai bine povestea celor care îşi vor petrece viaţa în inacţiune. O tipă îşi cumpără o veioză nouă şi o scoate pe trotuar pe cea veche. Începe să plouă, se face noapte, iar veioza veche pare că se uită cu jale către norocoasa care aruncă o lumină caldă în fereastră.
În momentul în care începi să empatizezi o voce dură rupe vraja şi te întreabă dacă eşti idiot şi crezi că veiozele au sentimente. Urmează îndemnul de a înlocui lucrurile vechi şi de a face fără teamă toate schimbările de care viaţa ta are nevoie. Veşnicia nu s-a născut la sat, ci în plictiseală şi lipsă de libertate. Pentru că mulţi copii sunt învăţaţi să spună nu înainte să poată spune da, atmosfera asta de sat din care e greşit să pleci nu prea ajută la fericire şi graţie. Iată încă un film de pe plajă: Cei mai apropiaţi vecini ai mei sunt doi ruşi, soţ şi soţie. Produc mici pastile de travel pentru o televiziune din Moscova. Sunt liniştiţi şi modeşti. Când au venit, copilul lor avea un an. Acum are doi. Toată ziua
aleargă pe plajă. Şi azi s-a jucat cu furtunul din grădină şi mi-a udat adidaşii lăsaţi la soare. O să le cer tezaurul.
Nu cred că aş fi putut găsi o poveste care să contrasteze atât de bine prin frumuseţe cu atmosfera asta firească din jur, de spital de nebuni violenţi şi bovarici administrat de nebuni foarte serioşi şi şmecheri. La fel ca în parabola cu marele înţelept care s-a retras în pustiu ca să afle adevărul şi a spus că viaţa e ca o apă, putem oricând să întrebăm dacă nu cumva e ca o piatră, pentru ca înţeleptul să adauge: sau poate că nu.
Un lucru e sigur, oricine poate trăi într-o poveste zen (sau poate că nu): Am stins lumina şi m-am bagat în patul feciorelnic. Chiar când începusem să alunec încet pe toboganul către vis, aud paşi sub fereastră. Paşi mici, uşori, care foşneau frunzele uscate de palmier. Tre să fie căţeluşul ăla negru. Iar n-are somn. M-am întors pe partea cealaltă. După câteva secunde, paşii sau înmulţit. Se învârteau în jurul casei. Nu auzeam foarte clar, că zgomotul ventilatorului acoperea exact frecvenţa aia care m-ar fi ajutat să decriptez natura sunetului. Şi mi-era lene să mă ridic. Oare ne-au invadat căţeluşii negri? Când foşgăiala a devenit mult prea sonoră ca să mai poată fi luată la mişto m-am dat jos din pat, am aprins lumina, am oprit ventilatorul şi m-am ciulit. A, e ploaia.
P.S. – Mulţumesc, Brăduţ, pentru permisiunea implicită de a folosi fragmente din ce scrii. May the Grace be always with you.
Filed in: evz.
Il cunosc si eu pe Bradut si cred ca i se potriveste foarte mult decizia si modul in care si-o pune in aplicare. In acelasi timp il cunosc si pe Cezar (www.wanderingme.com) care mi-e cel mai bun prieten si care e pribeag si-si traieste viata pe meleaguri straine (Sri Lanka – 6 ani, Austria – 1 an si acum de 1 luna e in Anglia) fara a fi legat de lucruri si locuri. Cu toate astea suntem la fel de buni prieteni ca acum 10 ani.
Sa fie sanatos Bradut si sper sa ne revedem curand.
Intrebarea este: unde ar fi mai bine sa ne revedem?!
Jos palaria! Exista cateva cuvinte asociate ‘jugului’ perpetuu: responsabilitate, consecinte, societate. Ma aud predicandu-i copilului meu despre chestiile astea si imi vine sa imi dau palme.
Subscriu, adnana.
Zilele trecute o BUNICA m-a numit nesuferita pentru ca ii impun copilului meu prea multe restrictii. Am ramas perplex, am zambit larg si mi-am amintit de vorba aia: A lot of mothers would do anything for their children, except let them be themselves.
nu mai bine astepti sa creasca si sa te pocneasca el?!
)
chapeau. pe unii chiar ii tine.
Cind ziua de luni incepe cu soare, copaci rosii si galbeni si o poveste frumoasa, cred ca va fi o saptamina buna. Life is good!
Ai idee cati il invidiaza pe Bradut in zilele astea? Da o cautare si o sa vezi ca blogosfera e inundata de post-uri dedicate lui. Am senzatia ca daca s-ar face un studiu, toti cei care au scris despre curajul lui sunt in cea mai mare parte barbati aproape de 40 de ani. O avea ceva cuuuu…..
ma indoiesc ca e vorba de invidie, atata vreme cat nu se golesc agentiile.
just the usual crap.
da, haioasa reclama, am gasit-o pe u tube
http://www.youtube.com/watch?v=NeyEXt7-0jU
nu crezi totusi ca promoveaza consumerismul, si ca nu merge mana in mana cu mesajul “zen” pe care ai incercat tu sa-l transmiti?
lampi din toate zarile unitiva!
ar fi mers bine
cartoon-ul ala cu taurasul ferdinand, care nu vroia sa fie omorat la corida,
ci mai degraba vroisa sa “smell the flowers”
http://www.youtube.com/watch?v=CGTVRbpAuRo
ce bine ca ai scris ceva in sfarsit…
namaste!!!
vai, vomit.
sau poate ca nu.
a, cu siguranta era ploaia.
felicitari pentru deciziile luate, tuturor. poate ca in general e greu sa iei o decizie de genul asta cel putin insa cele mai spectaculoase lucruri vin dupa. vai, dar ce s-a intamplat cu tine. ma, da de ce-ai plecat?! sau alte reactii mai comice sau mai tragice, dupa stil.
sa fim linistiti zic, omul vroia probabil liniste, si probabil a si gasit-o. ce-i ciudat e ca inca vrea publicitate
chiar daca apreciez pozitiv gestul. si e ceva ce nu se pupa la toata povestea asta.
sau poate ca da.
respecte,
/shark.
ps: abia astept urmatorul om misto dar sihastrit de romania, dar cu dor de tara, si mai ales de publicitate. dam pronosticuri?
asta e unul din talentele majore ale creierului: cu cat e mai confuz, cu atat e mai precis in aberatie.
[...] trăi şi vom fi liberi. aici, aici, aici şi mai ales aici [...]
Mă bucur că am aflat cîți bani valorează libertatea: 10 000€. La mai mare.
da tu ce credeai?
ca e in bonuri de masa?
da, se poate!
nu pot decat sa ma alatur si eu cercului de invidiosi pe inconstienta lui, mai ales ca am atins odata-n viata, absolut turistic, thailanda, si pot sa spun ca mi-a ramas o parte din mine ratacita pe-acolo printr arborii aia care respira ca uriasii , scotzind aburi si creind efectul de sera care miroase a un dulce necunoscut si interzis!
merci de link!
Interesant. Sunt insa, mai degraba, adeptul cladirii fericirii decat a alergatului dupa ea. Poate din lene. Dar lenea ma face fericit, ceea ce probabil pentru mine este echivalentul anului sabatic al unora sau down shiftingul altora.
mi se pare o chestie de bun-simț elementar să te eliberezi câteodată de excesul de bagaje din viață. dacă-ți iei un an, sau măcar o zi sabatică, unde te duci și cât reușești să lași în urmă, sunt alegeri foarte personale și nu cred că are cineva căderea să le judece. domnul ”vom trăi şi vom fi liberi” a făcut-o frumos și e alegerea lui s-o împărtășească public. mulțumesc.
io aș vrea să mă retrag un an undeva prin Teleorman. adidași am, copii am, aș găsi și-un furtun pe-acolo. dacă nu câștig tezaurul, măcar un kil de țuică tot iese.
eu zic ca orice judetz din lume e bun, prieteni si chef sa fie.
si vin bun, daca e.
1.ca a facut un blog cu plecarea asta…poa sa fie pt el si apropiati
2.sunt f multi oameni necunoscuti care fac asta
3.daca vrei sa pleci, pleci! majoritatea care nu pleaca in dastea e pt ca nu stiu care e treaba. In europa de nord-vest si vest se poarta in randu tinerilor chestia asta cu 1 an 2 in asia indochina etc. la modu…grav (daca nu ai plecat intr-o experienta deasta nu esti cool in clasa). Incepe si romania sa faca chestii care merita…sau nu…nu stiu
personal, gestul nu ma frapeaza cu nimic, insa cred ca va capitula inainte de termen
sa ne judece Eminescu si Marile agentii de turism!
@valentino: foarte bine punctat. what’s the buzz about it?! inspiratie pentru vacante?! s-o fi saturat piata de all-inclusive iar asa numitele agentii de turism sunt iarasi varza?! o fi normal sa inceapa si la noi cu “revelion la polul sud sau nord”. polul nord 20.000euri, polul sud 15.000euri cu reducere de vara si brad artificial. (fara aluzii sau inflorituri)
.
/shark
era ceva dragutz in Pursuit of HappYness, cu Will Smith, care mi-a amintit ca “success is how high one bounces when having reached bottom”- de fapt, el zicea ceva legat de Declaratia de Independenta a lui Jefferson- poate fericirea e ceva ce doar cautam, fara a putea-o avea vreodata, de unde sa fi stiut Jefferson asta.Vorba sa fie, altfel traim intr-o tzara ca asta, insa multi meritam ceva mai bun decat sa ne sperie rapaitul ploii.Superb construit textul!
nu sunt impresionat, dar sunt oarecum invidios.
de unde ma aflu eu povestea asta imi suna a “unii isi permit sa-si fure libertatea”…asta e, ce sa zic! felicitari!
Ce frumos ai scris Razvan.
Si ce frumos o sa scrii atunci cand Bradut, ostenit de toate piarizdele si publicitarele din Romania care continua sa-l hartuiasca se va ridica de la laptopul de la care transmite live sa se duca sa-si ia niste suc de ananas.
Cum nu or sa mai fie fructe in frigider si nici vreun fel de suc, Bradut o sa se duca in gradina din spatele bungalowului ca sa culeaga niste ananas.
In timp ce se va plimba pe acolo incercand sa ia singura decizie serioasa din ziua aceea adica – din care dintre toate fructele astea sa imi fac suc va realiza ca dintr-un tufis, clipind ca Bambi in zilele lui de glorie, il priveste cea care va deveni ulterior sotia lui si salvatoarea Thailandei cunoscuta generatiilor urmatoare ca Da Nang Hua Florescu.
‘Ah’, va sopti Bradut mai mult pentru el”Aici erai?”
Da Nang botezata asa de un bunic vietnamez cu cosmaruri recurente il va privi zambind si va clipi din nou.
“Aici te ascunsesesi!?!Probabil ca de aia nu te gaseam in toate birourile alea pline de neoane si goale de suflet” – caci Bradut nu va fi scapat inca de obisnuinta de a creea sloganuri pana cand el si Da Nang nu vor avea cel de-al treilea baiat dintr-un sir de sapte.
Da Nang il va privi fara sa scoata un sunet dar zambind cu acelasi zambet pe care il foloseste atunci cand se termina sezonul ploios sau delfinii inoata alaturi de ea in ocean si ii va indeparta o suvita de par pe care Bradut o lasa libera si acum -in majoritatea timpului- in amintirea lui Michael Jackson.
Xiuang ya hum? Il va intreba Da nang si Bradut va rata o bataie de inima la auzul vocii ei de spiridus bun. Neintelegand fireste o iota Bradut va face totusi grabit semn din cap ca da. Atunci si mai tarziu nedorindu-si sa o contrazica nici macar o data pentru ca Da Nang nu face niciodata afirmatii cu valoare absoluta, ea doar intreaba fara sa judece si Bradut o va iubi cel mai mult pentru asta.
“Mi se spune si Sorin” va spune Bradut cu urmatoarea ocazie cand va deschide gura, dar asta va fi dupa multe, multe ore in care el si Da Nang vor fi stat doar privindu-se si respirandu-se.
“Tian huag chada” va raspunde Da Nang si se va ridica de pe rogojina prinzandu-l de mana pe Bradut care va intelege pentru prima data in viata lui lunga si aventuroasa ce vor sa spuna oamenii atunci cand folosesc sintagma “fluturi in stomac’.
Vor iesi amandoi din bungalow si vor incepe sa mearga pe plaja umar langa umar. In seara aceea si in tot restul vietii lor frumoase-
in timp ce in Romania comentatorii rautaciosi vor fi murit de mult datorita complicatiilor ivite la ranile cauzate de unghiile prea adanc infipte in gat.
Sau nu.
Mai sa fie! Ai citit scenariul?
asta e principala molima din romania: energie multa consumata deamboulea, cu efecte nici macar amuzante. ai grija la briefuri si masini. sau nu.
Lizzie, ma gindesc la un parfum de la Bond no. 9, “Succes is a Job in New York”.
Imi amintesc si de calugarul Evpl, cel din Ilf si Petrov, care era de fapt un print dezabuzat plecat sa locuiasca in sihastrie, si care dupa douazeci de ani de nevointe, inaltare spirituala si detasare de grijile lumesti se recunoaste invins si se reda lumii din cauza ca nu mai poate suporta plosnitele.
Raluca,
din dulcele unghi evropenesc,i.e. bond, poate fi definitia succesului, daca ne priesc “ploshnitzele” lor
Stii ce mi-a placut in film? zice pushtiu: tati, asta e lista mea de cadouri pentru Craciun, dar nu e nevoie sa le cumpar, doar asa, sa ma gandesc la ele.
http://www.youtube.com/watch?v=EYuANGuFzLc&feature=related
Eu tastez acum de pe o insula pustie din oceanul Pacific.
Sau nu.
cum se zice la voi: multa sanatate mintala si sarbatori fericite?!
[...] a scris despre “melancolii centrate pe neputinţa de a duce la capăt o hotărâre [...]
Mda…daca e Thailanda, 10.000 euro de inmultit cu 47.8 (exchange rate euro/baht) daca tii una in minte, da 478.000 baht. Check! Daca mananca in fiecare zi doar pat-kapau-mu (orez cu carne tocata picanta, specialitate ieftina thailandeza) ar putea supravietui ceva timp, sa zicem 3 luni, dupa care ii va trebui un nou ficat, asta daca ignori ulcerul, p-asta il consideram “default” daca nu esti adaptat bucatariei thailandeze. Ai bungalow pe plaja, 500 baht pe zi, in cea mai ieftina varianta posibila. Buuuun! Acum de ce Koh Pha Ngan?
Va raspund eu. Pe insula respectiva, lunar, Full Moon Party! Pe plaja, de seara pana a doua zi dimineata, cu bataie spre pranz. Se bea bere la galeata, cu whisky, se asculta muzica, se danseaza, se fumeaza marijuana intr-o veselie. Orice alta insula din Thailanda mentionai, poate “puneam botu”. Dar nu Koh Pha Ngan!! Amicul s-a dus sa dea la tenul bronzat si sa traga pe nas. Trust me! Ah, si apropos, viza turistica se acorda pentru maxim 3 luni. Daca vrei sa stai mai mult, trebuie sa parasesti Thailanda, si sa obtii o noua viza de la ambasada Thailandei din alta tara. Ai putintica rabdare stimabile! Mangafaua zici ca a plecat cu inca 2 amici? Bravos! You got the picture now?
Toata tevatura e un mare “bullshit”. Daca mangafaua vrea deconectare si “ground zero”, cand il mai vezi, recomanda-i Cambodia. Siahnouk ville!
Nota: nu m-ar mira ca Mangafaua sa deraieze si prin Pattaya. Prietenii stiu de ce!
“E o…, e o… mare dusmanie!!!” (Partizan)